Cariera de cameraman se poate dovedi de multe ori periculoasă, așa că cei care aleg să facă acest lucru trebuie să dea dovadă de mult sânge rece pentru a putea trece zilnic peste ore de filmare extenuante și cu grad ridicat de risc.
O echipă de la Discovery Channel care realiza un documentar în Stewart Island din Noua Zeelandă, despre Marele Alb, a avut parte de o experiență pe care nu o va putea uita prea curând. Un rechin de șase metri le-a atacat barca în care se aflau.
Producătorul documentarului „Liar of the Megashark”, difuzat de Discovery Channel, a vrut să filmeze de aproape comportamentul rechinului. Doi dintre membrii echipei s-au urcat într-o barcă mai mică pentru a atrage un exemplar, în timp ce ceilalți membri au rămas într-o barcă mai mare.
Rechinul a simțit imediat potențialul și a început să atace barca, să o lovească cu botul și cu coada pentru a o răsturna.
Comportamentul celui supranumit Marele Alb i-a înfricoșat pe cei doi bărbați, care au încercat să se țină de barcă pentru a nu-i cădea pradă. Din fericire, cameramanii au scăpat doar cu o sperietură.
Atitudinea rechinilor albi îi surprinde chiar și pe specialiști, care consideră că atacurile sunt o consecință a faptului că oamenii petrec mult prea mult timp în preajma lor, așa că îi consideră deja o parte a hranei lor, iar un atac asupra bărcilor poate deveni un lucru obișnuit.
Recomandarea editorilor GreatNews:
Oprește barbaria, salvează ciocârlia!, o campanie împotriva vânătorii de păsări rare
Trei rusoaice fac închisoare pentru un dans. Judecătorii: E erotic, o lipsă de respect!
Parlamentarii pregătesc votul obligatoriu. Ce riscă cei care nu merg la urne
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.