Fisura observată sâmbătă la barajul lacului piscicol Tăul Mare din Roșia Montană are forma unui con și un diametru de aproximativ 1 metru la nivelul coronamentului, relatează publicația locală alba24.ro.
Potrivit directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, Vlad Sorin, breșa s-a format prin surparea galeriei de fund, care este din zidărie de piatră, barajul având peste 100 de ani.
Autoritățile vor goli barajul, îl vor lăsa să se usuce, iar apoi vor repara fisura. Pompele care vor scoate apa din lac vor fi amplasate pe un versant.
Breșa care s-a format este în partea din aval a barajului, la circa 10 metri de luciul de apă. Volumul de apă în baraj este de 270.000 de metri cubi.
Raed Arafat a anunțat că 268 de oameni, care stau în aval de Barajul Lacului Piscicol Tăul Mare, au fost evacuați.
Oamenii vor fi cazați temporar în internate școlare și în săli de sport din orașul Abrud și orașul Cîmpeni.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: