Pe lângă construcțiile clasice din cărămidă sau BCA, în România a început să prindă puternic și trendul caselor pe structură metalică și a celor din lemn, fie că vorbim de bușteni sau case cu stâlpi din popi și pereți din OSB.
Spre deosebire de construcțiile de cărămidă sau BCA, încă preferatele românilor, cele pe structură metalică au marele avantaj al construcției extrem de rapide. La fel se întâmplă și în cazul caselor cu stâlpi din lemn și pereți din OSB.
În acest articol, îți prezentăm trei case diferite în esență, dar toate trei reușite din punct de vedere al aspectului și al modului în care e împărțit spațiul interior.
Casa din cărămidă / BCA
Începem cu construcția din cărămidă, care poate fi lejer executată și din BCA, pentru un ritm sporit al ziditului. Am ales o casă cu parter și etaj mansardat cu un aspect modern și spații generoase, cu o amprentă la sol de doar 76 de metri pătrați, dar o suprafață desfășurată de 164 de metri pătrați.
Casa are trei dormitoare și un living spațios. Trebuie spus și că acest proiect poate fi adaptat pentru o structură din panouri din lemn. Se pot efectua modificări asupra proiectului, redimensionarea construcției, supraînălțarea acoperișului sau realizarea unui subsol pe toata suprafața construcției sau doar parțial.
Casa pe structură metalică
Pentru casa pe structură metalică, am ales o locuință cu mansardă, care se potrivește de minune și drept casa de vacanta. Case se remarcă prin aspectul cochet, cu un design prietenos, reliefat de contrastul cromatic între acoperiș și pereți. Locuința are o suprafață de 124 de metri pătrați, fiind structurată în living, bucătărie, două dormitoare și două băi.
La parter, livingul se contopește cu bucătăria, spațiul extinzându-se în exterior printr-o verandă și o terasă, accesul pe aceasta din urmă făcându-se prin uși mari de sticla. La etaj, dormitoarele au două balcoane spațioase pentru seri liniștite și priveliști splendide.
Casa din lemn rotund
La capitolul case din lemn, am ales să vă prezentăm o spațioasă casă din bușteni. Proiectul prevede un regim de constructie P+M, la parter fiind livingul, bucătăria, un hol, baie, 3 terase, un spațiu tehnic, dar și un dormitor.
Etajul mansardat are un spațiu gol deasupra livingului, care poate fi folosit de proprietar în funcție de necesități, un hol, încă 2 dormitoare, o baie și un balcon.
Ca element de design exterior, casa are parte de un superb cuptor cu coș, zidit din piatră. Alăturarea piatră-lemn face casa una cu adevărat specială.
Surse: Eproiectedecase.ro, mgconstruct.ro, doralnic.ro
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
5 case mici şi uşor de îngrijit. Idei de locuinţe ieftine şi frumoase
O altfel de casă. Costă doar câteva mii de euro, secretul „stă” însă în pereţi
Proiecte de case mici cu mansardă. Locuinţa ideală, pe un teren de 300-400 mp
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: