AcasăAlegerile editorilorUn francez și-a dat în judecată angajatorul pentru că nu avea nimic...

Un francez și-a dat în judecată angajatorul pentru că nu avea nimic de lucru

-

Frederic Desnard, un francez care susține că i se dădea atât de puțin de muncă încât a început să sufere de plictiseală, s-a adresat unui tribunal.

Frederic Desnard spune că funcția de manager pe care a ocupat-o la o companie de parfumuri până în urmă cu un an și jumătate era atât de plictisitoare încât a devenit epuizat și plictisit de moarte, scrie The Guardian.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a comparat experiența cu ”o coborâre în infern”, însă mai puțin interesantă

Desnard cere instanței despăgubiri de 360.000 de euro. El a povestit agenției France-Presse că șeful său l-a pus să facă doar lucruri mărunte între 2010 și 2014, privându-l de activitatea sa obișnuită. Acest lucru i-ar fi provocat angajatului o ”depresie severă”.

”Îmi era rușine să fiu plătit deși nu făceam nimic”, a spus francezul, care a fost concediat după ce nu s-a prezentat timp de șapte luni la locul de muncă.

Avocatul companiei spune că Desnard ”n-a spus niciodată nimic despre plictiseala sa” în perioada cât a lucrat la firma de parfumuri.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Aurora boreală filmată din spațiu. Imagini ale NASA care taie respirația | VIDEO
Primul contact radio între România şi Staţia Spaţială Internaţională
Sondă spațială care caută viață extraterestră, „lansată” de Zuckerberg și Hawking

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...