Astăzi, de Ziua Internațională a Păcii, Organizația Națiunilor Unite invită toate națiunile din lume să înceteze orice ostilități timp de 24 de ore, amintind că și o singură zi de pace poate aduce multă alinare în zonele de conflict.
Astfel, avioanele cu ajutoare umanitare pot ajunge la civilii aflați în zone de război pentru a le aduce medicamente și hrană. Totodată, ONU solicită ca această zi să fie onorată prin programe educative și culturale care să informeze publicul despre importanța păcii în lume.
În educație credea și psihologul Doris Allen (1901-2002), cea care a întemeiat Taberele internaționale de vară pentru copii (Children’s International Summer Villages – CISV).
În urma celui de-al Doilea Război Mondial, numeroase personalități încercau să găsească soluții pentru a construi și a menține pacea. Ideea care i-a venit lui Doris a fost că pacea este mai ușor de atins cu ajutorul copiilor.
Drept urmare, a întemeiat un program de tabere internaționale unde copii din toate colțurile lumii conviețuiesc timp de patru săptămâni într-un campus pentru a învăța să respecte diversitatea culturilor din lume.
În 1951 a fost organizată prima tabără de acest gen. Astăzi, la 60 de ani de la înființare, organizația non-guvernamentală CISV desfășoară programe în 60 de țări, iar peste 190.000 de persoane au participat la activitățile sale.
Educarea copiilor, mai eficientă decât educarea adulților
„Doris era de părere că educarea copiilor este mult mai ușoară și mai eficientă decât a adulților deoarece aceștia sunt mult mai deschiși către idei noi, nu au așa multe idei preconcepute și pot descoperi mai ușor alte culturi și idei străine de ale lor”, a declarat pentru Great News Anca Bârcu, reprezentanta CISV în România.
„Fiecare delegație aduce suveniruri, steagul țării și câteva gustări pe care le prezintă în cadrul serilor naționale celorlalți participanți. De asemenea, sunt activități în fiecare zi care educă în spiritul păcii – cum ar fi Peace – War – Peace, unde copiii își construisec lumea ideală, Rich and Poor, unde au șansa să vadă și cealaltă față a monedei”, a explicat Bârcu.
Taberele CISV se desfășoară pe întreg globul: Brazilia, Argentina, Guatemala, SUA, Marea Britanie, Germania, Norvegia, Filipine, Japonia sau Australia.
Pentru a participa la o astfel de tabără, copiii din Romania trebuie să se înscrie și să se implice în activitățile organizației locale. Cazarea, masa, activitățile, excursiile și materialele pentru taberele CISV costa în jur de 1.700 lei, la care se adaugă transportul. La fiecare doi ani CISV România organizează o tabără internațională, dar există și “minitabere” de weekend de două ori pe an.
Astăzi, ONG-ul va organiza un marș al păcii pe traseul Piața Universității – Piața Romană și retur.
De ce se celebrează azi Ziua Păcii
În 1981, Adunarea Generală a ONU a desemnat a treia zi de marți din septembrie drept Ziua Internațională a Păcii (pentru a coincide cu deschiderea Adunării Generale a ONU). În 2001, data la care Ziua Păcii este celebrată a fost fixată pe 21 septembrie.
La sediul ONU din New York, ziua este inaugurată prin sunarea Clopotul Păcii. Clopotul japonez a fost un dar al poporului japonez către ONU, în anul 1954: la acea dată Japonia nu fusese încă admisă oficial în ONU. Metalul din care a fost turnat a fost obținut din monedele diferitelor țări.
Din 1982, milioane de oameni din întreaga lume au celebrat această zi. Evenimentele desfășurate variază de la concerte și competiții sportive la trimiterea de alimente și medicamente în zonele de conflict.
Foto: SSGT Herman Kokojan/ Wikipedia
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: