AcasăAlegerile editorilorZidul unei cetăți medievale din România, monument UNESCO, s-a prăbușit

Zidul unei cetăți medievale din România, monument UNESCO, s-a prăbușit

-

O porțiune de 4,6 metri a zidului de apărare a fortăreței medievale din Sighișoara, obiectiv aflat în patrimoniul UNESCO, s-a prăbușit.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care zidul s-a năruit. Traficul rutier din zonă a fost restricționat pe un singur sens, iar accesul pietonilor pe Aleea Cetății, între Turnul Cizmarilor și Turnul Croitorilor, a fost închis.

Potrivit primarului Ovidiu Mălăncrăvean e de așteptat să se mai prăbușească o bucată din zid, în spatele Bisericii Catolice, cu toate că au început lucrări de consolidare a acestuia.

“În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului, un specialist în domeniul restaurării şi conservării monumentelor istorice se va deplasa la Sighişoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porţiunea căzută să fie refăcută în regim de urgenţă. Menţionăm faptul că, din documentaţia istorică existentă – planuri ale cetăţii din anul 1.750 – rezultă că, în zona prăbuşirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858″, a precizat Primăria Sigihișoara, într-un comunicat de presă.

Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate citadele medievale și este încă locuită. Orașul este o destinație turistică foarte importantă a României, fiind gazda unui festival medieval foarte popular.

Nu este pentru prima oară când zidul cetății Sighișoara cedează. O altă secțiune, de 30 de metri, s-a prăbușit în 2005, chiar în fața Primăriei.

În urmă cu câțiva ani, orașul a fost în pericol să-și piardă locul în patrimoniul UNESCO, în urma unor renovări făcute fără considerație pentru statutul monumentelor istorice.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...