Ziua în care află Dragnea sentința definitivă. Procurorii au cerut 7 ani și jumătate de închisoare

Liviu Dragnea. Foto: Partidul Social Democrat

Liviu Dragnea. Foto: Partidul Social Democrat

19:27. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca sentința definitivă în procesul lui Liviu Dragnea să fie anunțată pe 27 mai. Este exact a doua zi după alegerile europarlamentare.

Astăzi a avut loc ultimul termen în procesul liderului PSD cu privire la angajările fictive de la Direcția Generală pentru Protecția Copilului Teleorman. Judecătorii au rămas în pronunțare.

Judecătorii instanței supreme au respins toate cererile de amânare a procesului făcute de avocații lui Liviu Dragnea și au avut loc pledoariile finale. Liderul PSD nu s-a prezentat azi în fața judecătorilor.

Magistrații vor rămâne, cel mai probabil, în pronunțare. Rămâne de văzut când se va da și decizia finală în acest dosar, atât de important pentru Liviu Dragnea.

În acest caz, procurorii au cerut 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea.

Procesul de la Înalta Curte a fost amânat în numeroase rânduri, iar astăzi ar trebui să aibă loc ultimul termen, iar cei cinci judecători să rămână în pronunțare. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor menține condamnarea de 3 ani și 6 luni de detenție dictată de prima instanță împotriva lui Dragnea.

Sunt, însă, multe chestiuni încă nelămurite în acest proces. Procurorii DNA au cerut, la ultima înfățișare, schimbarea încadrării juridice, pentru ca unele fapte să nu se prescrie. Avocații șefului PSD au anunțat că vor cere respingerea acestui demers. De asemenea, apărătorii lui Dragnea au cerut instanței o nouă amânare.

Tot azi era așteptată și o decizie de la Curtea Constituțională, care trebuie să se pronunțe asupra legalității completurilor de trei judecători, în urma unei contestații depuse de Florin Iordache. Curtea Constituțională a amânat, însă, pentru a patra oară, o decizie în acest sens.

Anchetarea lui Dragnea în acest caz a început în decembrie 2013, după ce procurorii au constatat că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două angajate nu s-au prezentat niciodată la serviciu, însă lucrau, în schimb, pentru PSD Teleorman.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version