Zeci de persoane au comandat măști de protecție, dar au primit cu totul altceva în colete

mască de protecție
Foto: leo2014 / pixabay.com

În dimineața zilei de joi, 16 iulie, polițiștii din Giurgiu au realizat 9 percheziții în județele Ilfov și Giurgiu la domiciliile unor persoane bănuite că postau anunțuri false cu măști medicinale. În realitate, ei expediau către clienți role de hârtie igienică, anunță Poliția Română.

De asemenea, persoanele sunt suspectate și de comercializarea ilegală a tutunului.

„În dimineața zilei de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Călărași și Ilfov, la domiciliile unor persoane despre care există date și indicii că începând cu data de 16.03.2020 au indus în eroare un număr semnificativ de persoane de pe teritoriul național, profitând de instituirea stării de urgență generată de pandemia COVID- 19”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.

Cei în cauză, în baza unor anunțuri postate pe rețelele de socializare, au atașat fotografii cu măști medicinale, însă în realitate au expediat prin intermediul unor firme de curierat role de hârtie igienică, cu plata la momentul ridicării coletelor.

Au fost identificate 89 de persoane vătămate.

Din cercetări, a mai rezultat că prin intermediul acelorași anunțuri, suspecții au vândut tutun tocat, rezultat în urma prelucrării prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire.

Vor fi puse în executare 8 mandate de aducere.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, Biroului de Analiză a Informațiilor, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București și Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu.

Foto: leo2014 / pixabay.com