Zeci de magazine Auchan din toată țara au fost amendate de ANPC

supermarketuri în bucurești sector 3
Foto: nadinheli22 / pixabay.com

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de 750.000 de lei după nereguli constatate în 50 de magazine Auchan din toată țara.

Printre nereguli se numără comercializarea unor produse expirate, a unor legume și fructe cu mucegai, utilizarea unor ustensile de bucătărie sau echipamente de gătit neigienizate, cu grăsime abundentă sau folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare.

Pe lângă amenzi, inspectorii ANPC au dat și 11 avertisemente și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 42.000 de lei și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 14 magazine Auchan.

„Am fost acuzați că facem prea multe controale dedicate unor lanțuri de magazine. Noi nu facem decât unele dedicate dumneavoastră, consumatorilor, pentru a fi siguri că sunteți respectați. Din România nu trebuie doar luați bani, mai trebuie și investit! Trebuie făcută curățenie, ca de Paști, ca și cum această sărbătoare ar fi în fiecare zi. Până atunci, noi vom fi acolo să dăm o mână de ajutor pentru a-i convinge că așa stau lucrurile”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.