Zeci de joburi disponibile la stat. Salariile ajung la 15.000 de lei, nu se cere facultate

Aeroportul Henri Coandă sursa foto: Wikimedia Commons

R.A.ROMATSA „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian”, de sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, organizează o sesiune de selecţie a candidatilor care vor urma un curs de pregatire initiala pentru obţinerea licenţei de Controlor Trafic Aerian stagiar (CTA stagiar) în vederea ocupării unui număr de 58 de posturi vacante de controlori de trafic aerian Abinitio/în pregătire/în formare.

Cele 58 de posturi sunt în următoarele orașe:

Potrivit Antena 3 CNN, salariul unui controlor de trafic aerian pornește de la 5.000 de lei și ajunge și la peste 15.000 de lei, în funcție de experiență.

ROMATSA nu le cere candidaților să aibă studii superioare.

Condiții de înscriere:

– vârsta minimă 18 ani;
– absolvenţi cel puţin de studii medii cu diplomă de bacalaureat sau echivalent, conform legislației în vigoare;
– să nu deţină sau să nu fi deţinut licenţă de controlor de trafic aerian stagiar civil sau licenţă de controlor de trafic aerian civil;
– candidaţii care au mai fost testaţi de o altă organizaţie cu testul FEAST în ultimele 24 de luni faţă de data prezentului anunţ, vor trebui să îşi dea acordul de utilizare a rezultatelor testării la care au fost deja supuşi (acordul va fi bifat pe cererea tip de înscriere). Pentru calcularea perioadei de 24 de luni se va lua în considerare data la care au participat la testarea FEAST în cadrul organizaţiei, faţă de data la care va fi programat pentru a susține testarea FEAST în cadrul acestei selecții. Data la care au participat la testarea FEAST se regăseşte în baza de date a EUROCONTROL.

Abilitățile necesare pentru profesia de controlor de trafic aerian:

– orientare şi vedere în spaţiu foarte bună;
– memorie bună;
– gândire rapidă;
– abilităţi de a lua rapid decizii corecte;
– abilităţi de a îndeplini simultan mai multe sarcini;
– abilitatea de a face calcule matematice mental;
– spirit de lucru în echipă;
– să poată lucra în schimburi (ture zi, de noapte, lucru în perioada sărbătorilor legale, etc.);
– să poată lucra corespunzător în condiţii de stres, să aibă capacitate mare de adaptare la situaţii diverse;
– acuitate vizuală şi auditivă foarte bună.

Mai multe informații despre aceste locuri de muncă și despre înscriere găsiți aici.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.