Zece promisiuni făcute de PSD înainte de alegeri. Se vor ține social-democrații de cuvânt?

Liviu Dragnea, liderul social-democraților, a făcut multe promisiuni înainte de alegerile parlamentare (Facebook)

Liviu Dragnea, liderul social-democraților, a făcut multe promisiuni înainte de alegerile parlamentare (Facebook)

Partidul Social Democrat a promis că va îngroșa rândurile clasei de mijloc, printr-o serie de măsuri economice la scară largă.

PSD a câștigat detașat alegerile parlamentare din România, fiind votat și în județe unde, de obicei, nu se bucura de succes electoral.

Victoria social-democraților a venit pe baza unor promisiuni îndrăznețe. Iată zece dintre cele mai importante:

1. Salarii mai mari. Salariile tuturor angajaților din sănătate și educație vor crește cu 15 la sută de la 1 ianuarie 2017 – măsură deja aprobată de Parlament înainte de alegeri. Mai mult, toți angajații din sectorul public vor avea salrii mai mari de la 1 iulie 2017. Această măsură va crește cheltuielile statului cu 2 miliarde de euro în anul 2017, până la un total de 14,6 miliarde de euro.

Astfel, salariu minim brut va crește, în următorii 4 ani, de la 1.250 de lei la 1.750 de lei, iar salariul mediu va crește cu peste 40 la sută în următorii 4 ani, până la aproape 4.000 de lei. Numărul angajaților va crește și el cu 850.000, până la 5,6 milioane în 2020.

2. Pensii mai mari. Punctul de pensie va crește de la 871 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pensia minimă garantată va ajunge la 520 de lei, de la 400 de lei. Cheltuielile statului vor crește cu un miliard de euro în acest sector, până la 19,2 miliarde de euro.

Până în 2020, social-democrații au promis că punctul de pensie va crește până la 1.400 de lei.

3. Investiții publice mai mari. Banii vor ajunge în industria de apărare, dezvoltare locală – alimentare cu apă, canalizare, drumuri și locuințe -, dar și în construirea și renovarea spitalelor, ridicarea de grădinițe, modernizarea școlilor, în sisteme de irigații, autostrăzi și căi ferate. Investițiile publice din 2017 ar trebui să atingă pragul de 5,3 miliarde de euro, cu 1,5 miliarde mai mult decât în anul curent.

4. Cheltuieli mai mari cu apărarea. Bugetul apărării va crește cu 1 miliard de euro în 2017, până la nivelul de 2 la sută din Produsul Intern Brut.

5. Un fond de investiții comun pentru toate participațiile statului în peste 200 de companii. Fondul ar trebui să aibă aproximativ 10 miliarde de euro în bunuri și să finanțeze proiecte strategice care să îmbunătățească rata de absorbție a fondurilor europene. Măsura ar urma să creeze 42.000 de noi locuri de muncă și să finanțeze proiecte majore de infrastructură.

6. Stimularea start-up-urilor. PSD a anunțat că va duce o politică de încurajare a start-up-urilor, cu ajutoare de 200.000 de lei pe proiect. Procedura de înființare a firmelor ar urma să fie simplificată, iar companiile noi vor putea să aibă un capital social de doar 1 leu. Numărul firmelor din România ar trebui să crească anual cu 20 la sută, iar 60.000 de locuri noi de muncă vor apărea până în 2020.

7. Înființarea Ministerului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, a Antreprenoriatului și Turismului. Prin unirea administrațiilor acestor domenii, companiile vor avea un cadru legislativ uniform și vor putea să își plătească toate taxele online, începând cu 1 decembrie 2018. Sistemele IT ale tuturor instituțiilor publice vor fi interconectate până la această dată.

8. Ajutoare pentru tineri. Vor fi ajutați elevii care au nevoie de bani să termine școala, iar absolvenții de învățământ superior vor avea un salariu garantat de 2.500 de lei. Statul va acoperi jumătate din costurile cu tinerii angajați în primii trei ani de la angajare.

9. Taxe mai mici. PSD a promis că va reduce, de la 1 ianuarie 2018, taxele de venit pentru angajați de la 16 la sută la 0 pentru angajații care câștigă sub 2.000 de lei, dar și pentru medici și specialiști IT, cât și o reducere de la 16% la 10% pentru ceilalți angajați. Contribuțiile sociale vor scădea și ele, iar pensiile nu vor mai fi impozitate.

10. Absorbție mai mare a fondurilor europene. România ar trebui să primească aproximativ 20,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană în următorii 4 ani, aproximativ 72,5% din cota care îi este alocată.

Cum are de gând PSD să îndeplinească toate aceste promisiuni? Social-democrații se bazează pe o creștere a PIB-ului cu 7 la sută pe an, până la 225 de miliarde de euro în 2020, cât și pe o creștere cu 9 procente a veniturilor la bugetul de stat.

Voi ce credeți? Se vor ține social-democrații de cuvânt?

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version