Nu a găsit pe piață produsul dorit, așa că l-a creat chiar ea. Acum face 50.000 de € / an

andrada horoba facebook wawa fresh cosmetics

Andrada Horoba. Foto: Facebook

Andrada şi Horaţiu Horoba, doi tineri antreprenori din Bistriţa, au pus în urmă cu doi ani bazele brandului de cosmetice Wawa Fresh Cosmetics, iar în 2017 au vândut produse de 50.000 de euro.

„Aşteptăm dublarea cifrei de afaceri, pentru că mizăm pe exporturi“, au povestit cei doi pentru „Ziarul financiar”.

Cosmeticele produse de cei doi soți sunt cosmetice naturale handmade, pregătite din ingrediente naturale, uleiuri esențiale și miresme îndrăgite. Sunt dedicate îngrijirii feței, corpului și părului.

„Am creat Wawa Fresh Cosmetics pentru oameni la fel ca mine. Oameni cărora le pasă de ceea ce folosesc pentru îngrijirea pielii lor. Provocarea [a fost – n.r.]de a găsi produse cosmetice de îngrijire, care să nu conțină ingrediente problemă. Am ajuns astfel să am o baie plină de produse care pretindeau că sunt „ hipoalergenice” și “organice”, dar care m-au dezamăgit din cauza listei ingredientelor sintetice și a iritanților folosiți. Mi-am dorit produse de îngrijire eficiente, în care să am încredere și prin Wawa Fresh Cosmetics a fost felul meu de a prelua controlul asupra a ceea ce pun pe pielea mea și a copiilor mei”, povestește Andrada Horoba pe siteul afacerii.

„Wawa Fresh Cosmetics este tot ceea ce mi-am dorit ca și client, produse de îngrijire eficiente, cu ingrediente organice, proaspete și un brand care înțelege că este o piesă din puzzle-ul de îngrijire al pielii mele. În laboratorul WAWA se produc cosmetice 100% vegetale, cu ingrediente organice de cea mai bună calitate, notificate la Comisia Europeană, şi cu studii clinice de eficienţă remarcabilă. Pentru că ne pasă de clienţii noştri, am dorit ca produsele noastre să fie eficiente şi proaspete, şi de aceea  am ales să le fabricăm manual, cu un termen de valabilitate de doar 6 luni”, mai spune ea.

Andrada Horoba. Foto: Facebook

S-a deschis primul Break Room din România. Ce poți să faci în „camera furiei”

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și despre alte idei de afaceri din România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version