Wacken, festivalul unde mareea de 80.000 de rockeri se aude pe o rază de 15 kilometri

Wacken_festival_05

Orice credincios musulman visează să ajungă, măcar o dată în viață, la Mecca. La fel, orice fan al fotbalului vrea să apuce ziua în care va pune piciorul pe stadionul Camp Nou din Barcelona. Când vine vorba de rockerii adevărați, răspunsul e simplu: toate drumurile duc la Wacken.

În ultimii zece ani a început să plouă cu formaţii şi concerte în România, în special în capitală. Ceea ce este un lucru extraordinar, mai ales pentru că este adusă muzică bună şi sunt invitaţi artişti de toate genurile. Cu toate acestea, o să mai dureze (sau, cine ştie, poate nu aşa de mult) până când vom găzdui un festival cu adevărat occidental.

Ceea ce vă descriu în rândurile următoare nu este doar un festival foarte reuşit, ci o experienţă fantastică, o experienţă pe care orice iubitor de muzică rock ar trebui să o trăiască cel puţin o dată în viaţă: Wacken Open Air (W.O.A.).


Aflat în nordul Germaniei, în landul Schleswig-Holstein, la aproximativ 70 de kilometri distanţă de Hamburg, Wacken este un sat care şi-a câştigat celebritatea în ultimii 22 de ani datorită acestui festival de muzică rock.

Menţionat în documente pentru prima oară în 1148, Wacken trăieşte de atunci într-un ritm foarte liniştit, ca orice alt sat dintr-o zonă rurală a Germaniei… mai puţin în cele trei zile de festival, când “zgomotul” şi agitaţia se aud chiar şi de la 15 kilometri distanţă, aşa cum mi-a spus o doamnă din Albersdorf (satul în care am avut cazarea), pe când îmi făceam ceva cumpărături în Penny-ul local.

Wacken_festival

Pe urma tricourilor negre

Sunt două lucruri de care trebuie să se îngrijească orice persoană atunci când vrea să plece undeva: transportul şi cazarea (biletele la festival se cumpără online de pe site-ul oficial: www.wacken.com).

În ceea ce privește transportul, sunt două variante: fie cu maşina personală, dar drumul este destul de lung şi adăugat la oboseala de după festival, v-ar trebui câteva zile bune de refacere, fie cu avionul până în Hamburg şi din Hamburg cu trenul până la Wacken. Un bilet dus-întors, luat din timp, pe ruta București – Hamburg (cu escală la Amsterdam) costă în jur de 145 de euro. Pentru călătoria cu trenul între Hamburg și Albersdorf veți mai da aproximativ 40 de euro (dus-întors).

Iniţial am crezut că o să fie destul de dificil să ajung, mai ales că trenul trebuia schimbat o dată, apoi aveam de luat un autocar care, cumva, ţinea loc de tren. Dar a devenit foarte uşor în momentul în care mi-am dat seama că oriunde mă uitam, vedeam pe cineva cu un tricou negru cu vreo formaţie pe el care avea aceeaşi destinaţie: nu aveam cum să mă pierd.

Wacken_festival_14

Wacken_festival_02

Pentru cazare, aveți din nou două opțiuni: fie alegeți cazare la cort, în campingul de la Wacken, fie la hosteluri sau hoteluri din satele apropiate de Wacken (Albersdorf, Büsum, Elmshorn sau Itzehoe sunt câteva exemple). Atenţie celor care vor să doarmă în camping şi să guste experienţa totală de W.O.A.: biletele trebuie cumpărate cât mai din timp deoarece locurile la camping sunt luate doar cu bilete şi acestea se termină cu aproximativ jumătate de an înainte de festival (pentru august 2011, s-au terminat biletele undeva prin februarie).

Pentru că nu ştiam informaţia de mai sus, nu am mai prins locuri la camping (cazarea în camping e gratuită; practic, se plătește doar biletul pentru festival, adică 130-140 de euro). Totuși am avut norocul să prind bilete “combo”, mai exact un pachet ce include biletul la festival, patru nopți de cazare (am ales un hostel din Albersdorf) şi drumul de la hostel până la festival cu un autocar. Prețul unui astfel de pachet variază în funcție de locul unde alegeți să vă cazați: puteți sta la un hostel unde plătiți 170 de euro de persoană pentru cele patru nopți sau la un hotel de patru stele unde puteți da și 570 de euro.

Wacken_cazare_corturi

Wacken_festival_09

“Fauna rock” nu se îmbată. Pur şi simplu se simte bine

Din autocar am văzut pentru prima oară ce înseamnă frenezia Wacken-ului. Încă de la intrarea în sat, vezi case una după alta decorate cu steaguri negre cu sigla Wacken-ului (un craniu de taur). Apoi, pe măsură ce te apropii, panorama devine una imensă: te copleşeşte întinderea campingului, cu miile de corturi multicolore aşezate într-o  comuniune perfectă unul lângă celălalt. Să vă mai spun că scenele de-abia se zăreau, undeva departe?…

Mergând printre corturi, către locul unde se găsea distracţia, vedeam tot felul de oameni: şi tineri şi bătrâni, şi pletoşi şi chelioşi, şi îmbrăcaţi şi mai puţin îmbrăcaţi, şi metalişti şi punkeri şi gotheri şi doomeri şi blackeri, majoritatea cu câte o bere în mână, dar toţi paşnici şi bucuroşi că se aflau acolo. Strigătul de “luptă” era universal: WACKEEEEEEEEEEEEEEN!

Wacken_festival_00

Wacken_festival_06

Imaginaţi-vă peste 80.000 de oameni, din toate colţurile lumii, pestriţi cât cuprinde, puşi pe distracţie, nu pe distrugere, care au venit la cel mai mare festival de metal rock din lume pentru a asculta muzica preferată şi pentru a trăi în acele trei-patru zile într-o înţelegere perfectă: da, “fauna rock” de la Wacken nu se îmbată şi face urât, ci pur şi simplu se simte bine.

Îndreptându-mă mai departe către scenele principale, am dat peste o nouă zonă de interes: vreo 300-400 de standuri unde puteai găsi orice obiect “metalizat”, de la inelele de argint incrustate cu cranii până la cizmele de piele şi coarnele de suflat în stil Viking. Cu alte cuvinte, te puteai îmbrăca şi accesoriza din vârful degetelor până în vârful picioarelor.

Wacken_festival_07

Dincolo de rock, un poker sau o aruncare cu toporul

Wacken-ul are grijă şi de stomacul fiecăruia: standuri aliniate frumos, cu mâncare pe gusturile tuturor (chinezească, italiană, americană sunt doar câteva din bucătăriile internaționale aduse spre desfătarea rockerilor). Un litru de bere costă 8,5 euro (400 de ml – 3,5 euro), vinul cam la fel, iar o cafea 2 euro.

În final, cum zice și vorba romanilor – “panem et circenses”, pe lângă mâncare, haine şi accesorii, organizatorii festivalului s-au gândit şi la amuzamentul participanţilor, punându-le la dispoziţie mai multe distracții: Full Metal Poker, Bullhead-City Wrestling, Beer Garden, Moviefield şi Wackinger Village.

Dacă vă întrebaţi ce este Wackinger Village, ei bine, este un sat de vacanţă viking unde poţi să arunci cu toporul sau cu suliţa, unde poţi să vezi jocuri cu flăcări ca la circ şi de unde poţi să-ţi cumperi tot soiul de lucruri în stil nordic.

Wacken_festival_03

Am păstrat ce e mai bun la sfârşit, şi anume, formaţiile. În 2011, au fost opt scene la Wacken, dintre care, două foarte mari, numite True Metal Stage şi Black Stage, pe care au cântat trupe ca Judas Priest, Apocaliptyca, Ozzy Osbourne, Motorhead, Sepultura şi mulţi alţii. În total, 125 de formaţii în trei zile.

Spectacolul muzical începea la 12, la amiază, şi se termina pe la 3 dimineaţa. România a fost reprezentată de formaţia Bucovina, despre care găsim pe site-ul oficial al Wacken-ului următoarea informaţie: „Din 2006, Bucovina nu a coborât niciodată mai jos de locul 4 în topurile româneşti de metal.”

Wacken_festival_15

Wacken_festival_08

Wacken_festival_10

Biletele pentru 2012, vândute deja

Bineînţeles că nu ai cum să vezi toate formaţiile care cântă la festival, de aceea e bine să-ţi faci o listă cu priorităţi încă dinainte, ca să ştii către ce scenă te îndrepţi şi la ce oră. Site-ul oficial te ajută foarte mult în acest scop, deoarece îţi pune la dispoziţie un program unde poţi să alegi trupele pe care vrei să le asculţi şi el îţi contruieşte lista automat, arătând şi unde se suprapun formaţiile ca timp.

Fiind prima oară când am mers la acest festival, am făcut un tur de forţă (pentru că este foarte obositor să stai la concerte ore în şir, oricât de mult ţi-ar plăcea) şi mi-am ocupat aproape tot timpul cu concerte. Toate formaţiile pe care am reuşit să le ascult au fost în formă maximă: pur şi simplu se vedea încântarea pe feţele lor în timp ce cântau în faţa unui asemenea public. Am descoperit însă şi trupe de care nu ştiam până atunci şi care m-au surprins într-un mod plăcut, ca de exemplu japonezii de la Dir En Grey, foarte lirici şi puternici în exprimarea muzicală.

Aşadar, aşa cum spuneam şi mai sus, Wacken Open Air nu este un simplu festival de rock, ci este printre cele mai mari din lume. Și nu reprezintă doar trei simple zile de concerte, ci o experienţă în sine, extraordinară. Să mai menţionez faptul că anul acesta biletele pentru Wacken 2012 s-au vândut deja (75.000 bilete)? Dar vă veți putea cumpăra bilete pentru Wacken 2013 imediat ce se va termina festivalul din august 2012.

Wacken_festival_01

Wacken_festival_11

FOTOGRAFII: Cătălin Stănoiu și Maria Negrescu

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: