AcasăSocialVremea se răcește puternic. Lapoviță și ninsori în weekend

Vremea se răcește puternic. Lapoviță și ninsori în weekend

-

Vineri, vremea va fi din nou ceva mai caldă, maximele ajungând până la 15-16 grade, însă în weekend se va răci din nou, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, la postul de televiziune Antena 3 CNN.

„Vineri vom avea din nou o ușoară creștere, până la 15…16 grade, pentru ca sâmbătă și duminică din nou să consemnăm o scădere semnificativă, o răcire semnificativă cu doar 2 până la 9 grade Celsius la nivelul maximelor, iar duminică chiar maxime mai coborâte, de -5 până la 5 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu.

În zonele joase relief va ploua. În schimb, la mumte va ninge, iar vântul va bate cu putere, cu rafale de 80-90 km/h.

Mateescu a mai spus că este posibil ca lapovița și ninsoarea să se exitindă și în zonele joase: „În weekend este posibil să predomine, în cea mai mare parte a țării, precipitațiile, și să consemnăm din nou lapoviță și ninsoare nu numai în zona montană înaltă ci și în zonele mai joase de relief.”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...