Vremea se răcește brusc, temperaturile scad cu 10 grade. Vor fi ploi torențiale, vijelii, grindină

FOTO: Brigipix/Pixabay.com

FOTO: Brigipix/Pixabay.com

Vremea se răcește brusc începând de miercuri, a anunțat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, la postul de televizune Digi 24.

Temperaturile vor fi mai scăzute cu aproximativ 10 grade față de cele care se înregistrau zilele trecute, de exemplu. Astfel, în București, maxima va fi de circa 27 de grade Celsius. De asemenea, va ploua în aproape toată țara.

„Cea mai mare parte a țării este vizată de ploi, începând chiar din această după-amiază, în mod deosebit zonele montane, apoi partea de centru, vest, sud-vest a țării, acolo unde cantitățile de precipitații pot depăși 15-25 de litri. Vor fi posibile și căderi de grindină.

Mai rămânem pe un fond de vreme caldă astăzi, pentru că în partea de sud, sud-est, mai ales, temperaturile se vor apropia și vor depăși ușor 35 de grade, însă de mâine [va fi – n.r.] o vreme în general instabilă, se va răcori chiar și în partea de sud-est a țării, astfel încât temperaturile la scara întregii țări să se situeze între 22 până la cel mult 28-29 de grade, inclusiv în Capitală o maximă în jurul a 27 de grade.

Și odată cu răcorirea vremii vorbim și de fenomenele de instabilitate în cea mai mare parte a țării. Vorbim de averse torențiale însoțite de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, căderi de grindină și cantități de apă care, la nivel local, pot depăși 25-30 de litri pe metru pătrat, izolat peste 40 de litri pe metru pătrat”, a declarat Mateescu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version