Cum va fi vremea de Revelion și în ce regiuni va fi cel mai frig

vremea de revelion 2018 2019
Foto: geralt / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, mai exact în intervalul 24 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019.

În acest interval, în Transilvania și în Moldova temperaturile vor ajunge până la -8 grade Celsius. La munte va fi și mai frig, minimele urmând să ajungă până la -12 grade Celsius.

BANAT

La începutul intervalului vremea se va răci, astfel în prima zi de Crăciun, media regională a
temperaturii maxime va fi de 1 grad. Ulterior temperatura va crește ușor, iar pe 28-29 decembrie se va atinge o medie a valorilor maxime de 4…5 grade. În a doua jumătate a intervalului, tendința va fi de răcire ușoară și treptată, până la o medie a temperaturilor maxime de 0…1 grad. Evoluția va fi asemănătoare și în ceea ce priește temperaturile minime, intervalul debutând cu o scădere de aproximativ 4 grade, astfel până spre finalul săptămânii media acestora va oscila între -2 și 0 grade, ca în a doua săptămână aceeași tendință de răcire să aducă minime regionale de -6…-4 grade.

Vor fi precipitații însemnate cantitativ în prima zi a intervalului. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații slabe cantitativ se va menține pe parcursul întregului interval.

CRIŞANA

La începutul intervalului vremea se va răci, astfel de la o medie a temperaturilor maxime de 5…6 grade se va ajunge la 0 grade. Ulterior temperatura va crește ușor, iar pe 28-29 decembrie se va atinge o medie a valorilor maxime de 3…4 grade. Scăderea de temperatură va fi semnificativă și la valorile minime, astfel pentru dimineața de 25 decembrie media regională va fi de -5…-4 grade.

Minimele termice vor fi mai ridicate în perioada 26 – 30 decembrie, cu o medie -3…-1 grad. Pentru a doua săptămână tendința de răcire se va resimți și la valorile minime, media urmând să coboare la -6 grade.

Vor fi precipitații însemnate cantitativ la începutul intervalului. Ulterior probabilitatea pentru
precipitații slabe cantitativ se va menține ridicată în cea mai mare parte a intervalului.

TRANSILVANIA

Vremea va intra într-un proces de răcire la începutul perioadei, astfel încât media valorilor
maxime va scădea de la 3…4 grade până spre -3…-2 grade pe 25 decembrie. După această zi mai rece, până la finalul săptămânii, media maximelor va crește la 1…2 grade și nu vor mai fi variații semnificative. La începutul lunii ianuarie este prognozată o nouă scădere a temperaturii, ce va aduce maxime ușor negative, în medie, de -3…-2 grade. Minimele termice vor fi în jur de -4 grade pe 25 și 26 decembrie, apoi până la finalul săptămânii, media va urca ușor spre -1 grad, ca în a doua săptămână tendința să fie de scădere, până la o medie regională a acestora de -8 grade.

Vor fi precipitații însemnate cantitativ la începutul intervalului. Ulterior probabilitatea pentru
precipitații slabe cantitativ se va menține ridicată în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales în prima săptămână.

MARAMUREŞ

Prima zi a intervalului va debuta cu valori termice diurne apropiate de normalul perioadei,
în medie de 3 grade, dar în zilele de Crăciun vremea va fi rece cu medii ale maximelor de –
2…0 grade și ale minimelor în jurul valorii de -4 grade. Apoi, până la finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi constantă, în medie cu valori diurne de 1…2 grade și nocturne de -2…-1 grad. În săptămâna 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019 vremea va intra într-un proces de răcire treptată, astfel încât media maximelor va fi în scădere de la 0 grade spre -3 grade, iar cea a minimelor de la -4…-3 grade, până în jurul a -8 grade.

În prima zi vor fi precipitații însemnate cantitativ, dar probabilitatea ca temporar să apară
precipitații, în general slabe cantitativ și în restul intervalului, va fi ridicată.

MOLDOVA

În prima săptămână, valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei,
maximele se vor situa în medie între 1 și 3 grade, iar minimele între -3 și -1 grad. Excepție vor face prima zi de Crăciun și noaptea de 25 spre 26 decembrie, când temperaturile vor fi puțin mai scăzute, cele diurne în jur de -1 grad, iar cele nocturne spre -6 grade. În săptămâna 31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019 vremea va intra într-un proces de răcire treptată, astfel încât media maximelor va fi în scădere de la 0 grade spre -3…-2 grade, iar cea a minimelor de la -4…-3 grade, spre -8…-7 grade.

Precipitații local moderate cantitativ se vor semnala în prima zi, dar probabilitatea ca
temporar să apară precipitații slabe cantitativ și în restul intervalului va fi ridicată.

DOBROGEA

Prima zi a intervalului va debuta cu valori termice diurne ușor mai ridicate decât normalul
perioadei, în medie în jurul valorii de 7 grade, dar în zilele de Crăciun vremea se va răci,
astfel încât se vor înregistra medii ale maximelor de 2…3 grade și ale minimelor în noaptea
de 25 spre 26 decembrie în jurul valorii de -4 grade. Apoi, până la începutul anului 2019
temperatura aerului va fi constantă, în medie cu valori diurne de 2…4 grade și nocturne de
-2…0 grade. După data de 2 ianuarie este posibilă o ușoară scădere a regimului termic, spre medii ale maximelor de 0…1 grad și ale minimelor de -4…-3 grade.

Precipitații slabe cantitativ vor fi în prima zi, dar trecător și pe arii restrânse și în zilele de
28 și 29 decembrie și în perioada 2-5 ianuarie.

MUNTENIA

În prima zi a intervalului vor fi valori termice diurne ușor mai ridicate decât normalul
perioadei, în medie în jurul valorii de 6 grade, urmând ca în prima zi de Crăciun și în noaptea de 25 spre 26 decembrie temperatura aerului să scadă ușor spre medii ale maximelor de 2 grade și respectiv ale minimelor în jurul a -6 grade. Apoi, până la începutul anului 2019, regimul termic nu va avea variații semnificative și va fi apropiat de cel specific perioadei, cu maxime în medie între 2 și 4 grade și minime între -4 și -1 grad. După data de 2 ianuarie este posibilă o răcire ușoară, astfel valorile diurne să tindă spre medii de 0 grade, iar cele nocturne spre o medie în jurul valorii de -6 grade.

Precipitații slabe cantitativ vor fi în prima zi, dar trecător și pe arii restrânse și în zilele de
28 și 29 decembrie și în perioada 2-5 ianuarie.

OLTENIA

Prima zi a intervalului va debuta cu valori termice diurne ușor mai ridicate decât normalul
perioadei, în medie în jurul valorii de 6 grade, dar în prima zi de Crăciun și în noaptea de 25 spre 26 decembrie vremea se va răci, astfel încât se vor înregistra medii ale maximelor de 1 grad și respectiv ale minimelor în jurul valorii de -5 grade. Apoi, până la începutul anului 2019, temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi apropiată de cele specifice perioadei, în medie cu valori diurne de 3…5 grade și nocturne de -3…-1 grad. După data de 2 ianuarie este posibilă o ușoară scădere a regimului termic, spre medii ale maximelor de 0…2 grade și ale minimelor de -5…-4 grade.

Vor fi precipitații slabe cantitativ în prima zi, dar trecător și pe arii restrânse, posibil și în
zilele de 28 și 29 decembrie și în perioada 2-5 ianuarie.

LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului de prognoză vremea va fi rece, cu temperaturi negative, atât
pe timpul zilelor, cât și în cursul nopților. Astfel, maximele vor fi cuprinse în medie între -10 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în prima zi de Crăciun, iar media minimele se va încadra între -12 și -6 grade, nopțile cele mai reci fiind cele din 25 spre 26 decembrie, 26 spre 27 decembrie, dar și cele din perioada 4-6 ianuarie.

Precipitații însemnate cantitativ se vor semnala în prima zi, dar temporar și pe arii
restrânse și în restul intervalului.

Foto: geralt / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.