Vreme rea în aproape toată țara: Cod portocaliu de ploi torențiale

Meteorologii au emis avertizări de ploi abundente în aproape toată țara, singurele regiuni ferite fiind vestul Olteniei, litoralul Mării Negre și nordul extrem al României.

Avertizările sunt valabile până mâine dimineață în aproape toate regiunile țării. Codul portocaliu vizează zona Carpaților Meridionali, dar și sudul Moldovei și nordul Munteniei.

În Muntenia, Banat, Crișana și în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei și Moldovei, precum și la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp

„În zona Carpaţilor Meridionali şi a Munților Apuseni, precum și în sudul Moldovei și nord-estul Munteniei vor fi ploi abundente și se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 40…60 l/mp”, a mai transmis Administrația Națională de Meteorologie.

La munte, la peste 1.700 de metri, ploaia va provoca topirea stratului de zăpadă existent.

ANM a emis și un Cod Portocaliu de ploi abundente în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munților Apuseni, precum și în sudul Moldovei și nord-estul Munteniei, valabil între 20 mai, ora 10:00 – 21 mai, ora 10:00.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.