Vrei să accesezi un credit de nevoi personale sau ipotecar în perioada următoare? Iată câteva idei de care să ții cont

Am trecut toți printr-un an 2020 plin de provocări. Am stat departe de mulți dintre cei dragi, din dorința de a-i proteja, fiind totuși aproape datorită mijloacelor de comunicare de la distanță. Aproape de finalul anului, am avut și motive de optimism: perspectiva vaccinului și șansele mult mai mari ca această perioadă de nesiguranță să se încheie cu bine este mult mai aproape.

Putem face, așadar, planuri pentru 2021 dintr-o perspectivă mai veselă! Îți dorești un telefon de ultimă generație sau o tabletă pentru a comunica mai ușor cu cei dragi? Un laptop pentru orele online ale copilului? Vrei ca 2021 să vină cu o mașină nouă sau cu o nouă față pentru livingul tău? Sau 2021 este anul în care te muți la casă nouă, cea la care ai tot visat în ultimii ani?

Indiferent de planurile tale, un credit pentru locuință sau un credit de nevoi personale avantajos vor pica la fix pentru a te ajuta să le duci la bun sfârșit. Ai mai jos câteva lucruri de care să ții cont înainte de a accesa un credit, pentru a te asigura că o faci în cele mai bune condiții.

  1. Fă-ți calculele cu atenție

Un împrumut este o responsabilitate pentru orice familie, indiferent că vorbim despre un credit de consum sau despre un credit pentru casă. Va trebui să ai capacitatea de a plăti rate pe o anumită perioadă de timp, așa că trebuie să te asiguri că ai venituri suficiente pentru a o face.

E bine să cauți din start o ofertă avantajoasă pentru creditul tău. Dacă vorbim despre dobândă, fiecare punct în minus va însemna bani în plus pentru tine, în fiecare lună. Așa că nu te grăbi și analizează atent oferta de credite a băncilor înainte de a accesa creditul dorit. Interesează-te atât de nivelul ratei, cât și de cel al dobânzii anuale efective, cea care include și comisioanele pe care le vei avea de achitat de-a lungul timpului.

Mai ales dacă vorbim despre un credit pentru locuință, gândește-te și la veniturile tale și ale familiei. Cât de stabile sunt joburile pe care le aveți? Aveți capacitatea de a vă reprofila, dacă un membru al familiei își pierde serviciul? Aveți un fond de rezervă care poate acoperi, la o adică, ratele până în momentul în care vă reveniți?

Odată ce ai făcut toate aceste calcule, poți accesa liniștit creditul ipotecar sau de nevoi personale dorit.

  1. Dobânda fixă e mereu un avantaj

Dacă vorbim despre credite, predictibilitatea este unul dintre elementele cheie. Să știi nu doar cât este astăzi rata, dar și mâine și peste câțiva ani. Îți faci calculele mai ușor și ești mult mai liniștit atunci când știi că fluctuațiile dobânzii nu te pot afecta.

Această predictibilitate îți este oferită atunci când iei un credit cu dobândă fixă. Interesează-te atunci când cauți cele mai bune credite și de acest aspect. Dobânda fixă este un avantaj pentru tine.

  1. Economisește pentru avans, dacă vorbim despre un credit ipotecar

Băncile solicită un avans atunci când accesezi un credit ipotecar. Acesta poate varia, dar este în general cuprins între 15 și 25% din valoarea creditului. Este o sumă importantă pentru care trebuie să economisești o perioadă, dacă nu ai deja banii.

Există însă și cazuri în care avansul nu îți va fi solicitat, în anumite condiții. De exemplu, avansul solicitat pentru creditul Patria Acasă, oferit de Patria Bank, poate fi 0. Banca pune câteva condiții pentru ca tu să poți beneficia de acest avantaj.

Trebuie să cumperi o locuință de minim 80.000 de euro sau echivalent într-un oraș mare (de exemplu, București, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Brașov) sau împrejurimile sale. În plus, îți va fi solicitată o garanție suplimentară: un imobil pe care îl deții tu sau alți participanți la credit, într-o zonă urbană mare.

Informații complete cu privire la creditul Patria Acasă vei regăsi însă pe site-ul Patria Bank, dar și la sucursalele băncii – direct sau telefonic.

Așadar: calculează atent și ai grijă ca rata să nu depășească posibilitățile tale, alege un credit avantajos, preferabil cu dobândă fixă și economisește pentru avans sau caută soluția potrivită în cazul în care iei un credit ipotecar.

Te asiguri în acest fel că ai ales soluția potrivită de creditare și poți să stai liniștit pe întreaga perioadă de desfășurare a creditului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.