Voluntari înjurați și reclamați că renovează casa unei familii sărmane

casă renovată
Foto: adevarul.ro

Voluntarii care au reconstruit casa unei familii sărmane din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, au fost reclamaţi şi înjuraţi de către vecini, care s-au plâns la Primărie de zgomotul lucrărilor, relatează jurnaliștii de la “Adevărul“.

În ultimele 3 luni, 47 de voluntari au renovat complet locuința familiei Moraru. Soții trăiau împreună cu cei 2 copii – un băiat de 12 ani și o fetiță de 6 ani – într-o singură cameră cu pereți netencuiți, cu pământ pe jos, fără apă curentă și energie electrică. Cei doi soţi nu au un loc de muncă stabil, veniturile obţinute fiind ocazionale.

„Am avut parte şi de surprize negative. Am primit multe reclamaţii, dar nu am băgat în seamă aceste răutăţi. Au mers şi la Primăria comunei Scoarţa, pentru a depune sesizări. Unii dintre săteni ne înjurau de fiecare dată când treceau pe drum, prin faţa casei“, a povestit Nicoleta Iftode, principalul voluntar, pentru sursa citată.

Unii săteni au fost foarte deranjați când la locuinţa familiei Moraru a venit betoniera. „Casa se află pe un deal şi a fost nevoie să venim cu o betonieră auto dotată cu o pompă. Cât timp am turnat betonul, au venit oameni ca la circ. Unul spunea că-i stricăm liniştea, că-i speriem oile, altul era supărat că-i fug caprele şi tot aşa. Nu au venit să ne ajute, dar s-au dus la primărie să ne reclame“, a mai spus Nicoleta Iftode pentru “Adevărul“.

Primarul comunei Scoarţa, Ion Stamatoiu, a declarat că oamenii nu au înţeles situaţia și au crezut că primăria a dat bani pentru familia respectivă: “Le-am explicat că s-au implicat mai mulţi voluntari în această acţiune umanitară. Oamenilor le era ciudă pentru au fost ajutaţi“.

Acum, casa are două camere complet renovate, bucătărie, baie și instalație electrică. Deocamdată, locuința este alimentată cu energie electrică de la un vecin, însă ea urmează să fie conetată la rețea. De asemenea, casa încă nu are apă curentă, dar voluntarii spun că până la sfârșitul acestei luni vor termina lucrările.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.