Viorica Dăncilă a gafat din nou. Lista celor mai mari greșeli ale premierului

viorica dăncilă
Foto: EU2014 - European Parliament

Viorica Dăncilă, premierul României, a făcut o nouă gafă în ședința de Guvern de vineri, 8 iunie.

Ea a spus că de la 1 ianuarie 2019 va fi preluată președinția României. De fapt, Viorica Dăncilă voia să spună că de la începutul anului următor România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, care se acordă prin rotație timp de 6 luni fiecărui stat membru.

„Pe agenda discuțiilor s-au aflat și probleme legate de cooperarea europeană, am vorbit despre preluarea președinției României la 1 ianuarie 2019”, a declarat Viorica Dăncilă în timpul ședinței de Guvern.

De când a ajuns în funcția de premier al României, Viorica Dăncilă a făcut numeroase gafe pentru care a fost aspru criticată de opinia publică.

De exemplu, în luna aprilie, în timpul unei alte ședințe de Guvern, a pronunțat Campionatul European de Fotbal „Euro douăzeci-douăzeci”, în loc de Euro 2020.

Anterior, la începutul lunii martie, premierul Viorica Dăncilă, a rostit de șase ori cuvântul „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”.

Iar la jumătatea lunii februarie, într-un interviu susținut la un post de televiziune, Dăncilă i-a criticat pe cei care „și-au pârât propria țară” în Parlamentul European, calificându-i drept „autiști”. A doua zi și-a cerut scuze și a spus că prin comparația făcută nu a dorit să aducă „jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului”.

Însă una dintre gafele care i-au făcut pe mulți să spună că premierul României are probleme grave cu limba română a fost formularea „Orice om îi este frică de o plângere penală”.

Dincolo de slaba cunoaștere a limbii române, Viorica Dăncilă are probleme și cu exprimarea în engleză, limbă pe care o vorbește defectuos și rudimentar.

Ce educație are Viorica Dăncilă?

Vasilica Viorica Dăncilă a absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi de la Ploieşti în anul 1988. A făcut și un masterat, Spaţiul Public European din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (a obținut diploma în 2006).

După o scurtă carieră în învățământ, când a fost profesor la Liceul Industrial Videle, Viorica Dăncilă a fost, până în 2009, inginer la Petrom SA, sucursala Videle, Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.