Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, susține europarlamentarul Cătălin Ivan, fost membru PSD.
Aflată în plenul grupului social-democraților din Parlamentul European, premierul Viorica Dăncilă a declarat că jandarmerița a fost “bătută cu bestialitate de protestanți”.
În limba română substantivul „protestant” se referă la un adept al cultului protestant, neavând sensul de manifestant sau protestatar.
Viorica Dăncilă și protestanții
„Tocmai am aflat de la Viorica Dăncilă, în plenul Grupului S&D, că jandarmerița a fost “bătută cu bestialitate de protestanți”. Sper că traducătorii au înțeles că este vorba de protestatari. Să nu intrăm într-un conflict religios”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Începând de ieri, Dăncilă se află într-o vizită la Bruxelles.
Ieri, premierul s-a întâlnit și cu Manfred Weber, preşedintele Grupului Partidului Popular European, și a discutat despre preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene la începutul anului viitor.
Viorica Dăncilă și lunga listă a gafelor sale
De când a preluat funcția de premier al României, Viorica Dăncilă a făcut o mulțime de gafe.
Una dintre cele mai grave erori a fost cea din luna iulie. Aflată într-o vizită în Muntenegru, ea a spus că îi pare bine că se află la Pristina. De fapt, se afla la Podgorica, capitala Muntenegrului. Pristina este capitala Kosovo, stat a cărui independență România nici măcar nu a recunoscut-o până în prezent.
O altă gafă a fost comisă în luna aprilie când, în timpul unei ședințe de Guvern, Dăncilă a pronunțat Campionatul European de Fotbal „Euro douăzeci-douăzeci”, în loc de Euro 2020.
Anterior, la începutul lunii martie, premierul Viorica Dăncilă a rostit de șase ori cuvântul „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”.
Premierul României a demonstrat că are probleme grave cu limba română și cu alte ocazii. Un exemplu în acest sens este formularea „Orice om îi este frică de o plângere penală”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: