Violonistul Andre Rieu a donat o sumă impresionantă de bani pentru victimele din Colectiv

Violonistul Andre Rieu, împreună cu un lanţ de magazine, a donat ieri 150.000 de euro pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv, informează digi24.ro.

În cadrul unei gale caritabile, artistul s-a întâlnit cu rude ale celor care au murit în incediul din Colectiv şi cu supravieţuitori ai tragediei.

„Când ai prieteni vrei să îi ajuţi. Când acest teribil accident s-a întâmplat, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă urc în avion şi să vin să ajut. Cum puteam face asta altfel decât prin muzică? Am fost aici, în faţa clubului, plângând alături de voi. Am decis să dau victimelor toţi banii obţinuţi din vânzarea acestui DVD. Suma exactă a fost 137.000 de euro. Rotunjim suma pentru victime la 150.000 de euro”, a declarat Andre Rieu, potrivit sursei citate.

Banii au fost donați fundaţiei Colectiv și vor fi folosiți pentru tratamentele de care au nevoie persoanele care au fost rănite în incendiu.

Artistul a venit în România cu trei dintre medicii care au tratat răniţii de la Colectiv pentru a se asigura că aceşti bani vor fi folosiţi corespunzător.

Ce conținea gazul inhalat de victimele incendiului din Colectiv

Potrivit specialiștilor, pentru ca aceşti tineri să aibă o viaţă normală este nevoie de 2-3 ani de recuperare, de intervenţii chirurgicale repetate, de creme şi de haine speciale.

Andre Rieu a anunţat că DVD-ul va fi pus în vânzare în continuare în acelaşi lanţ de supermarketuri şi că toţi banii strânşi din vânzarea acestui DVD vor fi donaţi şi de acum încolo asociaţiei Colectiv.

Incendiul din Clubul Colectiv în cifre

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul.

Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”. Focul a fost declanșat de aprinderea spumei acustice prin utilizarea unor artificii.

La concert participau în jur de 400–500 de persoane. 64 dintre acestea au murit, iar 186 de oameni au fost răniți (dintre care 146 spitalizați).

Recomandările editorilor GreatNews:

Ce conținea gazul inhalat de victimele incendiului din Colectiv
Medic rămas în România din recunoștință: ”După 13 ani de studii superioare, am o datorie morală” față de această țară
Piesa despre Catedrala Neamului naște polemici. Leșe cere să fie scos din clip

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.