Vine iarna! Când va cădea prima mare ninsoare din 2020

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

După cel mai călduros 1 februarie din istoria recentă și o iarnă fără zăpadă, cu excepția firească a zonelor montane, în această săptămână va ninge în aproape toată țara.

Mai întâi, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însă lapovița și ninsoarea vor și ele prezente.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii, valabilă în 27 de județe.

În Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea va sufla vântul cu putere, iar cantitățile de precipitații vor depăși 25 de litri pe metru pătrat.

Luni și marți, vremea se va menține neobișnuit de caldă în multe din regiunile țării, cu maxime ce pot depăși 17-18 grade, în sud-vestul României, însă în alte regiuni va bate vântul și va și ploua.

Miercuri, vremea va fi închisă și va ploua sau va ninge în aproape toată țara. Temperaturile se vor apropia de cele obișnuite pentru această perioadă a anului.

Ploi și ninsori sunt așteptate până la finalul săptămânii, în aproape toată țara.

Chiar și așa, temperaturile nu vor fi foarte scăzute, meteorologii așteptându-se la o vreme mai caldă decât în mod obișnuit în fiecare săptămână până în data de 2 martie.