AcasăAlegerile editorilorVictorie splendidă pentru tricolorii mici: 4-1 cu Croația la Euro!

Victorie splendidă pentru tricolorii mici: 4-1 cu Croația la Euro!

-

Naționala de tineret a României s-a impus cu un extraordinar 4-1 în fața Croației, în primul meci de la Euro Under-21 din Italia.

La fix un sfert de secol după succesul naționalei mari la Cupa Mondială din 1994, 3-1 cu Columbia, la Pasadena, selecționata sub 21 de ani a României a izbutit o victorie la fel de neașteptată, de această dată în micuțul stat San Marino, în fața Croației!

Trupa lui Mirel Rădoi a deschis scorul din penalty, acordat în urma unei decizii VAR, prin George Pușcaș, care este, deja, și un obișnuit al naționalei mari. După doar un sfert de oră de joc, Ianis Hagi a dublat avantajul tricolorilor, după ce a împins în poartă o minge respinsă de pe linia porții de croați.

Ex-iugoslavii, considerați favoriți înaintea primului fluier, au reușit să revină imediat în meci, prin golul marcat de Vlasici, în minutul 18.

Până la pauză, tricolorii au reușit să țină piept atacurilor croate și puteau chiar să se desprindă, dar Andrei Ivan a ratat o bună șansă de gol.

În partea secundă, reprezentativa de tineret a României a jucat mult mai calculat, reușind desprinderea prin excelentul Tudor Băluță. În ultimele minute de joc, Adrian Petre a stabilit scorul final, după o fază revizuită tot de arbitrajul video.

4-1 pentru România! Este prima victorie obținută de tricolori la un turneu final european Under 21.

În al doilea meci al Grupei C se întâlnesc Anglia și Franța. Pentru tricolori urmează două zile de odihnă, iar apoi, în 21 iunie, meciul împotriva englezilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...