Victor Pițurcă i-a furat Stelei două vedete în două zile

După ce și-a asigurat semnătura coordonatorului Lucian Sânmărtean, echipa saudită Al-Ittihad l-a acontat și pe fundașul polonez Lukasz Szukala.

Victor Pițurcă nu a câștigat încă niciun meci cu Al-Ittihad, însă pauza competițională din Arabia Saudită, provocată de Cupa Asiei, turneu care începe peste câteva zile în Australia, i-a oferit răgazul pentru a-și întâri echipa.

Mai întâi, fostul selecționer al României l-a convins pe Lucian Sânmărtean (34 de ani), mijlocașul de creație al tricolorilor și al Stelei, iar azi a mai ”suflat” un nume important din Ghencea: internaționalul polonez Lukasz Szukala.

La fel ca în cazul lui Sânmărtean, apreciatul fundaș de 30 de ani mai avea doar șase luni de contract cu Steaua și ar fi părăsit oricum campioana României, astfel că Victor Pițurcă a profitat imediat de oportunitate.

Ambii jucători vor ajunge, cel mai probabil, încă din această iarnă în Arabia Saudită, problema titlului în România fiind în mare parte rezolvată de Steaua.

Gruparea din Ghencea va primi compensații materiale, însă acestea nu vor fi foarte ridicate. În schimb, jucătorii vor avea numai de câștigat. Ambii vor câștiga un milion de euro pe sezon la Al-Ittihad.

Echipa antrenată de Victor Pițurcă ocupă locul 5 în Arabia Saudită după 13 etape, fiind la 11 puncte distanță de liderul Al-Nassr.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: