Viața într-o casă veche de 300 de ani, cu o grădină care vindecă

Csiki Emese a locuit până în urmă cu câțiva ani la oraș, în Miercurea Ciuc. Pasiunea pentru plante medicinale a făcut-o să-și lase munca și să se ocupe de o grădină la țară. A cumpărat un hectar de teren în comuna Avrămești, pe care cultivă isop, sunătoare, echinaceea și mentă sălbatică.

„Eu și familia mea lucrăm în grădină toată ziua, mai ales acum, în timpul verii, când plantele înfloresc și trebuie să le culegem florile în fiecare zi”, a povestit Csiki Emese, pentru jurnaliștii Știrilor TVR.

Cu banii pe care i-a făcut din plante medicinale a reușit să renoveze și casa în care stă împreună cu familia. Este vorba de o casă tradițională, veche de aproximativ 300 de ani.

Grădina, de care se ocupă împreună cu familia, a devenit un punct de atracție pentru numeroși turiști care vin să o viziteze în fiecare vară, să afle mai multe detalii despre plantele medicinale și să deguste ceaiuri.

De curând, Csiki Emese a obținut și un certificat bio pentru grădina sa de plante medicinale.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.