România trece acum prin valul 3 al pandemiei de coronavirus. Spitalele sunt din nou pline de pacienți COVID, iar paturile de la ATI sunt aproape toate ocupate. Cadrele medicale sunt epuizate și abia mai fac față internărilor. Atenția tuturor este îndreptată spre bolnavii de COVID care au nevoie urgentă de ajutor, însă nu doar ei sunt victimele acestei pandemii. Mult mai puțini vizibili pentru sistemul medical din România sunt pacienții care suferă de COVID pe termen lung – adică de așa-numitul „Long COVID”.
Acesta presupune existența unor simptome la două, trei, uneori chiar și la 8 luni după infectarea inițială. Deocamdată, chiar la nivel internațional se cunosc puține lucruri despre cauzele care duc la COVID de lungă durată. Unii dintre cei care suferă de așa ceva au făcut o formă ușoară de boală și nu au avut nevoie de spitalizare. Iar alții nu reușesc să scape de aceste sechele în ciuda faptului că sunt tineri și nu au nicio altă boală.
Grupurile de suport de pe rețelele de socializare ale celor care au avut COVID sunt pline de foști pacienți care își descriu simptomele de care încă suferă la multe luni după infectare. Speriați, lipsiți de ajutor și de informații, caută să afle de la alții ca ei cu ce s-au tratat sau ce au făcut pentru a scăpa de suferință.
Netratate la timp, toate aceste afecțiuni se pot agrava și pot pune o presiune uriașă pe sistemul public de sănătate. Dacă în țări dezvoltate precum SUA și Marea Britanie au fost inițiate programe dedicate celor care au COVID de lungă durată ori s-au deschis clinici specializate în oferirea de ajutor pentru aceste persoane, România pare să fie – încă – prea copleșită de numărul mare de pacienți COVID pentru a putea gândi în perspectivă.
Așa că românii care încă au sechele se zbat pe cont propriu și se lovesc de obstacole precum lipsa de înțelegere din partea angajatorului, acces dificil la investigații de specialitate (pe care, de multe ori, ajung să le plătească din buzunar deoarece decontarea prin Casa de Asigurări de Sănătate ar înseamna să le amâne prea mult) și lipsa de informații.
GreatNews începe astăzi o serie de articole menite să aducă în prim-plan problemele cu care se confruntă pacienții care suferă de COVID de lungă durată, dar și care sunt eventualele planuri ale autorităților din domeniu sănătății de a veni în sprijinul lor.
„Am senzația câteodată că rămân fără aer, deși nu am avut probleme cu plămânii”
Ionela Șușeanu s-a îmbolnăvit de COVID la sfârșitul lunii noiembrie 2020, iar în prima săptămână din decembrie a primit un rezultat pozitiv la testul PCR. Deși au trecut 4 luni de atunci, și acum mai are stări de anxietate și tremur.
„Din februarie până în prezent am mai rămas cu niște tremurături, niște stări de anxietate, parcă mă apasă aici pe piept ceva. Mai am senzația câteodată că rămân fără aer, deși nu am avut probleme cu plămânii. Am înțeles că totul e de la psihic și că sunt un gen de atacuri de panică care se manifestă din interior în exterior”, povestește tânăra în vârstă de 31 de ani.
Niciodată înainte de a se îmbolnăvi de COVID-19 nu a suferit de stări de anxietate.
Când s-a îmbolnăvit, la final de noiembrie, primul simptom pe care l-a simțit a fost o agitație mare: „Parcă intraseră viermii în mine, ca să zic așa, parcă mișuna ceva în mine. M-a luat o stare de agitație în primul rând, nu mai îmi găseam locul. Nu făceam nimic în noaptea aia. Mă uitam la un film sau nu știu ce făceam și pur și simplu nu îmi mai găseam locul. Nu mai stăteam nici în picioare, nici pe scaun, mă lua cu călduri. Când cald, când frig, trage radiatorul…Și dup-aceea m-a lăsat. Din ziua următoare am mai fost agitată un pic, așa parcă îmi vâlvâiau venele în mine, o stare de agitație.”
Apoi, timp de câteva zile, ea s-a simțit bine, însă copilul său de 2 ani și 10 luni a făcut febră. Din fericire, febra i-a trecut după o zi și o noapte. S-a îmbolnăvit și soțul ei, iar apoi Ionela a început să aibă și ea simptome. Credea că are o răceală, încă nu se gândea la COVID: „Dar răceală dintr-aia de mă durea carnea pe mine, amețeli. Râdeam că e COVID, că e nu știu ce. Dup-aceea cred că m-a ținut 2 zile: dă-i frecție, dă-i minuni, să îmi revin cât de cât. Nu mai puteam să vorbesc, mă durea în gât. Bun, am zis că e răceală normală, am băut ceaiuri, am venit la servici chinuită așa.”
În jur de 2-3 decembrie și-a luat câteva zile de concediu. Seara, soțul ei a venit ca să o ia de la locul de muncă.
„Dimineața când m-am trezit eram pe altă lume… amețeli de nu puteam să mai stau în picioare. Și așa am ținut-o cred că vreo 4 zile. Deci o stare de blegeală, pur și simplu nu puteam să mă mai ridic nici din pat, nici mâna s-o mai ridic. De copil s-a ocupat soțul, nu mai știam nici dacă îi dădeam să mănânce, eram bulversată. Eram pierdută maxim. Și nu mai aveam putere în mine. Și în 2-3 zile am pierdut și gustul și mirosul. Și atunci mi-am dat seama că e ceva și am bănuit că o să fie COVID-ul. Am sunat medicul de familie, i-am spus simptomele. Prima dată a zis că <Eee, e răceală, hai să iei niște vitamine, să te mai întărești…> Că i-am spus că sunt amețită rău, nu pot să stau nici în picioare, fuge pământul cu mine. Eu mai am probleme cu spondiloza și am senzația de amețeală aici la spate când mi se inflamează. Dar erau alt fel de amețeli. Fugea totul cu mine. Și bulversare, și cap gol. Nu puteam să mai calculez nici dacă îmi dădea 5 cu 5”, povestește tânăra din Slatina.
Ulterior, medicul de familie i-a spus să cheme salvarea ca să i se facă un test PCR. În prima săptămână din decembrie a primit rezultatul: pozitiv. În perioada de izolare, medicul de familie i-a recomandat să ia paracetamol și niște vitamine.
Concediul medical i-a fost refuzat: „Când transcriam ceva mă uitam de 10.000 de ori. Pentru că nu mai aveam capul limpede”
Ionela nu a avut o formă gravă de COVID. Nu a avut nevoie de spitalizare, iar boala nu i-a afectat plămânii. Dar a continuat să se simtă foarte rău luni de zile după ce perioada de izolare se terminase.
În perioada Crăciunului a trebuit să lucreze la firma unde este operator pe calculator deoarece i-a fost refuzat concediul medical: „[Simptomele – n.r.] le-am mai avut și vreo 2 luni după. Am venit la servici, n-au putut să-mi dea concediu medical. Doctora îmi dădea, dar n-au acceptat la servici. Nu au vrut să accepte. Am venit în perioada Crăciunului capie. Ajunsesem să cedez psihic când am văzut că nu mă pot concentra. Că era de muncă, eu lucrez la birou și trebuia să am capul limpede. Dar eu nu îmi mai dădeam seama ce făceam. Când transcriam ceva în calculator mă uitam de 10.000 de ori să văd dacă am scris corect. Pentru că nu mai aveam capul limpede.”
Până prin februarie i-a fost foarte greu să se concentreze, dar a avut și alte simptome: „Mă mai lua și amețeala, și nu mă mai țineau nici picioarele. Aveam senzația că acum pic, și n-aveam ce să-i fac. Și așa am venit chinuită la serviciu.”
A speriat-o foarte tare faptul că trecuseră mai bine de două luni de când scăpase de infecția inițială cu SARS-CoV-2, însă nu se simțea mai bine: „M-am stresat și după… automat, când eu vedeam că trece timpul, terminai cu COVID-ul, dar eu tot nu-mi reveneam. Veneam la servici dar făceam de 2-3 ori același lucru ca să nu greșesc. Pentru că mi-era frică că greșesc. Nu mai aveam putere, nu mai aveam puterea de concentrare. Dup-aceea mi-am revenit ușor-ușor, îmi rămăseseră amețelile, mi-au dispărut și alea.”
„Plecam acum să iau ceva din colțul celălalt și până ajungeam acolo nu mai știam la ce m-am dus”
„Am cedat psihic pentru că am văzut că nu-mi trece. Toată lumea zicea <Nu te panica>. Păi nu mă panichez mă nene, dar dacă eu văd că nu sunt în stare nici să mai fiu atentă la ce mă întreabă copilul? Nu puteam să mă concentrez. Plecam acum să iau ceva din colțul celălalt și până ajungeam acolo nu mai știam la ce m-am dus. Eu care nu aveam problema asta. Asta m-a terminat pe mine. Eu de felul meu vorbesc la telefon, fac și un lucru, mai fac și un lucru, ceva de genul. Și dintr-o dată nu mai ești în stare nici să te concentrezi la ce faci acuma. Și asta m-a panicat”, își amintește tânăra.
Această dificultate de concentrare despre care vorbește Ionela a fost observată și la alți pacienți care au avut COVID-19. Specialiștii au numit-o „brain fog”, adică „ceață a minții”. Cauzele sale încă sunt investigate, însă este posibil ca ea să fie provocată de prezența în vasele capilare din creier a unor celule care în mod normal se regăsesc în măduva spinării. Alte posibile cauze menționate de specialiști sunt inflamația, nivelul scăzut de oxigen din sânge sau un flux sangvin redus.
În prezent, printre simptomele COVID de lungă durată se numără:
– oboseala
– slăbiciunea musculară
– febra ușoară (stări febrile)
– durerile de cap
– durerile de articulații
– durerile în piept
– durerile în gât
– dificultățile în respirație
– anosmia (diminuarea sau pierderea simțului mirosului)
– parosmia (schimbarea mirosului)
– pierderea gustului
– disfuncțiile cognitive, diminuarea capacității de concentrare (ceața creierului)
– golurile de memorie
– tusea care persistă mult timp
– schimbările de dispoziție
– anxietatea
– depresia
– problemele cu somnul
– problemele gastrointestinale
– furnicăturile în brațe și picioare
– diaree și vomă
– dificultatea de a înghiți
– instalarea diabetului și a hipertensiunii
– iritațiile pe piele
– palpitațiile
– problemele cu rinichii
„Alergam un pic după copil, trebuia să mă duc să mă pun în pat”
Un alt simptom care a persistat luni de zile în cazul Ionelei a fost oboseala cronică. Înainte de a se îmbolnăvi, nu avea nicio problemă să lucreze ziua în grădină la țară, lângă Slatina, iar noaptea să intre în schimbul 3 la serviciu: „Munceam la grădină, nu mă odihneam deloc, și seara intram de noapte. Acum pot să dorm toată ziua, am rămas și cu oboseală. Vin de noapte, păi mâine dimineață sunt capie. D-abia rezist de noapte la servici. Mi-a dat organismul peste cap total.”
„Mi-a schimbat viața la 180 de grade și m-a făcut prin slăbiciunea asta, prin oboseala asta, de parcă aș fi o babă de 70-80 de ani. Pe la începutul lui martie am început să îmi mai revin cât de cât, să fiu în stare să mai fac ceva. Făceam un pic de treabă pe-acasă, alergam un pic după copil, trebuia să mă duc să mă pun în pat că nu mai eram bună de nimic. Le-am spus la toți: <Am 30 de ani și mă simt ca de 80>. Că poate și ăla de 80 se mișcă mai repede ca mine și nu obosește, sau are chef de muncă. Nu aveam puterea necesară, forță în mână, nu mă țineau balamalele”, continuă ea.
„Dimineața mă trezeam într-o stare de alertă, ca și cum aveam un examen în ziua respectivă”
Dincolo de oboseală și lipsă de concentrare, tânăra din Slatina a avut stări de agitație și de anxietate: „Simțeam așa o apăsare, nu durere. Parcă simțeai că trebuie să te duci undeva. Asta era prin ianuarie, atunci după. Senzația cred că am avut-o vreo două luni. Dimineața mă trezeam într-o stare de alertă, ca și cum aveam un examen în ziua respectivă. Îmi tremura tot corpul în interiorul meu. O teamă, o frică, și asta am înțeles că ar fi o stare de anxietate. Ușor-ușor s-a diminuat. Și simțeam în sufletul meu că am o tristețe de parcă venea sfârșitul lumii. Așa aveam … nu în cap… în suflet.”
De vreo două săptămâni Ionela se simte mai bine, însă încă mai are stări de anxietate și accese de tremurat: „Mi-a mai trecut. Acum se manifestă când sunt obosită rău. Când am câteva nopți nedormite, atunci mă ia câte un tremurat. Dar încerc să nu îl bag în seamă. Acum s-a rărit, să zicem o dată, de două ori pe lună. Dar aveam la 2-3 zile. Tremuratul se manifestă ca și cum aș fi nemâncată. Și îl simt în interior maxim, dar se vede și la exterior, îmi tremură mâinile.”
Uneori mai are senzația de apăsare în piept și are impresia că rămâne fără aer: „Foarte rar mai am senzația că rămân fără aer. Ca o sufocare. Dar e vorba de câteva secunde. Trag aer în piept și gata. Dacă respir mai bine și mă concentrez pe treaba asta dispare.”
„CT-ul l-am făcut cu bani că îmi făcea programare peste o jumate de an”
Plămânii nu i-au fost afectați de COVID, iar tomografia computerizată (CT) pe care a făcut-o la cap i-a ieșit foarte bine. A fost la neurologie, la ORL, iar acum urmează să își facă analize și pentru glandele endocrine pentru a vedea dacă tremuratul și anxietatea au vreo cauză fizică.
„Am fost și la neurolog, peste tot să mă caut. Mă bănuiesc de glandă pentru tremurăturile astea. Neurologul mi-a spus clar că COVID-ul mi-a dat în psihic, pe sistem nervos. Că m-a întrebat dacă m-am panicat când am aflat. Recunosc, m-am panicat. Sunt mai panicoasă de felul meu și numai gândul că poate am COVID m-a terminat. Și când mi s-a și confirmat am ținut-o într-un plâns. Mi-a fost frică. Deci mi-a dat în psihic maxim. Și d-asta cred că am cedat…cu stările astea de anxietate…că așa le-am pus eu pe bază de stare de anxietate, că n-am fost la psihiatru”, povestește Ionela.
„Acum pot să spun că sunt refăcută undeva la 99%. Deci 100% în niciun caz nu mă simt, că mai am câte o slăbiciune. Am zis să aștept să văd și rezultatele la glandă. Dacă nu, o să merg să văd și la psihiatrie, poate o fi și de acolo. La mine nu pleacă de la niciun gând, chiar nu mă stresez cu nimic, nu-mi vin nici gânduri urâte sau ceva, pur și simplu te ia așa din senin. Sunt niște stări pe care nu le poți controla”, continuă ea.
Concediu medical nu a mai încercat să își ia: „Dacă am venit atunci, în perioada aia când eram chiar moartă, am venit mai mult pe burtă ca să mă exprim așa, deci am venit pe brânci la servici, ce rost mai avea dup-aceea când mă mai apucă așa câte-o stare din joi în Paști?”.
În general, investigațiile pe care le-a făcut au fost acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate și, având trimiteri pentru ele, nu a trebuit să le plătească. Excepția a fost CT-ul la cap, pentru care a plătit 250 de lei: „L-am făcut cu bani că îmi făcea programare peste o jumate de an. Și am zis că să-l fac ca să-mi iasă din cap, că am zis că e ceva grav cu amețelile”.
„Păcat că la noi nu sunt doctori care să se ocupe de așa ceva. Care să ne dea și nouă tratament”
În toată perioada post-COVID nu a făcut niciun tratament. A luat doar vitamine și spune că ar fi simțit nevoia unui doctor care să îi trateze în special pe cei ca ea, care suferă de ceea ce a fost numit de specialiști „COVID de lungă durată”: „Păcat că la noi nu sunt doctori care să se ocupe de așa ceva. Care să ne dea tratament și nouă după. Medicul meu de familie mi-a zis <Ai răbdare că trece, mai ia și tu o vitamină>. Păi dă-le naibii, cât să mă îndop cu vitamine? Să se ocupe cineva de treaba asta, să ne dea tratament la fiecare în parte. Am înțeles că în orașele astea mai mari Cluj, Timișoara, ar exista doctori, am citit pe internet. Trebuie să îmi dai și mie tratament pentru simptomele astea, trebuie să existe. Uite, poate ajută vitaminele, nimic de zis, da’ să știu ce vitamine trebuie să iau, pe ce perioadă, nu să le iau cum le-am luat eu după ureche.”
Ionela speră să se facă ceva pentru pacienții care suferă de COVID de lungă durată deoarece, din ce a observat pe grupurile de suport de pe rețelele de socializare, sunt foarte mulți oameni în această situație: „Eu nu știu la cine să ma duc. D-asta am tărăgănat-o așa acasă, am tras-o așa ușor-ușor. Am făcut analizele la sânge, mi-au ieșit vitaminele bune. Uite, chestia asta nu mi-am explicat-o…dacă analizele la sânge (astea mi le-am făcut din ianuarie, imediat după COVID, la o săptămână, două) mi-au ieșit bune, eu de ce mă simt rău în continuare? De ce eram legumă, de ce nu mă pot ridica din pat? Sau dacă mă ridic de ce sunt obosită de parcă am alergat la maraton? Urcam scările și suflam de-mi ieșeau ochii. Și o oboseală de nu mă țineau genunchii. De ce? Unde era să mă duc? Că n-am avut unde…”
Foto: Abbat1 / pixabay.com / Wokandapix / pixabay.com / Engin_Akyurt / pixabay.com / Engin_Akyurt / pixabay.com / Counselling / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
