AcasăAlegerile editorilorVești bune pentru diabetici. Apare pastila cu insulină

Vești bune pentru diabetici. Apare pastila cu insulină

-

Persoanele care suferă de diabet și trebuie să își injecteze zilnic o doză de insulină își vor putea lua tratamentul sub formă de pastilă.

Milioane de oameni din lumea întreagă suferă de diabet zaharat de tip 1, iar aceștia trebuie să își facă zilnic o injecție dureroasă cu insulină.

Cercetătorii de la Școala de Inginerie și Științe Aplicate Harvard John A. Paulson (SEAS) au dezvoltat o metodă de livrare a insulinei pe cale orală. Insulina este un hormon-cheie în procesul de reglare a nivelului de zahăr din sânge, iar diabeticii – al căror organism nu produce această substanță – sunt obligați să facă injecții.

Insulina se deteriorează rapid când intră în contact cu acidul gastric, însă cercetătorii americani susțin că au descoperit o metodă care poate livra, sub formă de pastilă, substanța către sistemul circulator.

Pastila cu insulină va fi mai ieftină

”Odată ingerată, insulina trebuie să navigheze un curs plin de obstacole pentru a fi absorbită eficient de către sânge”, a spus autorul studiului Samir Mitragotri.
Învelișul pastilei este unul special, care este rezistent la acidul gastric. Pastila se va dizolva doar în intestinul subțire. Mai mult, cercetătorii susțin că pastila cu insulină este ușor de produs și va fi mai ieftină decât metodele actuale de tratare.

Pastila poate rezista două luni de zile la temperatura camerei, mai mult decât unele tipuri de insulină injectabilă care sunt folosite în prezent.

Administrarea orală a insulinei ar imita mai bine procesul natural prin care pancreasul unei persoane sănătoase produce și livrează insulina către ficat, dar va atenua și efectele adverse ale injecțiilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...