Valeriu Gheorghiță: ”E aproape cert că vine un nou val de îmbolnăviri”

valeriu gheorghiță coordonator vaccinare
Sursa: Captură Digi24

În timp ce campania de vaccinare este tot mai greoaie, coordonatorul efortului național de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, trage un semnal de alarmă.

Potrivit datelor oficiale publicate în 18 iunie, mai puțin de 30.000 de români au ales să se vaccineze în ultimele 24 de ore. Un bilanț similar fusese anunțat și cu o zi înainte, în condițiile în care România poate vaccina peste 100.000 de oameni în fiecare zi.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.619.111 de persoane. Dintre acestea, 300.947 au primit prima doză, iar 4.318.164 au fost imunizate cu ambele doze.

Colonelul Gheorghiță crede, însă, că în România, imunitatea de grup a atins pragul de 50%.

„Vorbim, de pe o parte, de acoperire prin vaccinare, pe de alta vorbim de imunitate colectivă. Imunitatea colectivă este mult mai importantă din punct de vedere al controlului răspândirii infecției și al protecției comunității față de boală și aici vorbim de imunitatea dobândită prin vaccinare, respectiv imunitatea dobândită prin boală naturală. Deja, acum, la nivel de imunitate de grup, comasat pe cele două metode de imunizare, cred că ajungem undeva la 45-50%. În acest moment. Și asta explică controlul epidemiologic, pe de o parte, pe de alta, este o evoluție firească, naturală, a pandemiei, de a-și încetini activitatea”, a declarat Valeriu Gheorghiță la TVR1.

El a adăugat că „într-o lună și jumătate vom înregistra o creștere a numărului de cazuri”.

„Cred că în două luni, dacă crește numărul de persoane vaccinate, putem să asigurăm o stabilitate din punct de vedere epidemiologic. Ține de noi, tocmai pentru a asigura sănătatea familiei noastre”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare la postul public de televiziune.