Valeriu Gheorghiță: ”Copiii pot fi programați la vaccinare de săptămâna viitoare”

Foto: Pixabay

Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a anunțat că țara noastră va începe imunizarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani.

Un prim centru destinat vaccinării adolescenților din această categorie de vârstă va fi deschis, astăzi, în parcul Lumea Copiilor, din București.

”Noul centru mobil va avea două puncte de imunizare, în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech”, a transmis Primăria Sector 4.

Copiii vor putea fi vaccinați doar cu acordul părinților sau al reprezentanților legali.

”Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Colonelul a mai spus că programarea la vaccin se va putea face prin contul părinților, după ce vor fi făcute ”optimizările” platformei online.