Valentin Dragnea, huiduit la plecarea de la stadion | VIDEO

valentin dragnea meci
Valentin Dragnea și mașina parcată parțial pe locul persoanelor cu dizabilități. Foto: Captură video Jurnal de Craiova

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, a plecat în huiduielile publicului la finalul meciului dintre echipa pe care o finanțează, Turris-Oltul Turnu Măgurele, și FC Universitatea Craiova 1948, care a avut loc sâmbătă, 30 martie.

Meciul dintre cele două echipe din Liga a III-a a avut loc în Drobeta Turnu Severin, pe stadionul pe care joacă FC U Craiova 1948.

Într-o filmare realizată de ziariștii de la „Jurnal de Craiova” se vede cum, după meci, Valentin Dragnea se urcă într-o mașină Volkswagen neagră, parcată parțial pe locul persoanelor cu dizabilități.

Valentin Dragnea, escortat de Poliția Română

„Luați-ne și viețile bă, că ne-ați luat tot!”, se aude în timp ce Valentin Dragnea se urcă în mașină, escortat de bodyguarzii săi.

„Huăăăă! Hoților!”, strigă apoi publicul, în vreme ce Volkswagenul negru pleacă, urmat de alte două mașini Dacia Duster, precum și de o dubă a Poliției Române.

Meciul dintre Turris-Oltul Turnu Măgurele și FC Universitatea Craiova 1948 a fost câștigat de echipa lui Valentin Dragnea, scor 1-0, și s-a terminat cu un scandal uriaș.

În timp ce Valentin Dragnea beneficia de protecția Poliției Române, antrenorul echipei sale, Erik Lincar, era bătut chiar în vestiarul propriu de antrenorii echipei adverse, Adrian Filip și Vlad David.

„Ce m-a deranjat este că, după ce am fugit de frică, antrenorii de la Craiova m-au urmărit și, neavând cheia de vestiar, m-au prins și m-au luat la pumni. Este vorba despre domnii antrenori David și Filip, principalul și secundul. Noroc că m-am eschivat și am reușit să evit niște pumni și picioare, dar voi merge mâine la doctor, am dureri groaznice în zona spatelui. Le-am zis domnilor arbitri despre ceea ce am pățit, dar ei au spus că nu au văzut”, a povestit Erik Lincar pentru Digi Sport.

V-ar putea interesa și:

Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană