Val uriaș de angajări în Poliția Română. Peste 1.000 de posturi libere, în domenii extrem de variate

poliția română
Foto: Poliția Română

Poliția Română angajează peste 1.000 de ofițeri. Înscrierile au început, iar termenul limită pentru depunerea dosarului este 7 iulie.

„Au început înscrierile, doar online, pentru cele 1.035 de posturi de ofițeri, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă.

Până la data de 07 iulie 2024, înclusiv în zilele nelucrătoare, aveți suficient timp să vă completați dosarul de înscriere pentru posturile existente, și să ne credeți, lista este lungă”, a anunțat Poliția Română într-un comunicat de presă.

Sunt libere posturi din foarte multe domenii de activitate, astfel:

  • acţiuni speciale
  • analiza informațiilor
  • arme, explozivi și substanțe periculoase
  • cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
  • cercetarea şi prevenirea criminalității
  • combaterea criminalității organizate
  • comunicații și informatică
  • cooperare polițienească internațională
  • criminalistică
  • financiar
  • implementarea proiectelor
  • informare şi relaţii publice
  • investigarea criminalității economice
  • investigații criminale
  • logistică
  • operațiuni speciale
  • ordine publică
  • pregătire profesională
  • protecţia animalelor
  • protecția martorilor
  • psihosociologie
  • relații cu publicul
  • relații internaționale
  • resurse umane
  • rutieră
  • siguranță școlară
  • structura de securitate
  • transporturi
  • reţinere şi arestare preventivă
  • învățământ.

Toate informațiile, în funcție de specializare, condiții de participare, documente necesare și modalitățiile de desfășurare a concursurilor, se regăsesc aici.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.