Vaccinul și autismul. Ce relevă un studiu la care au participat 650.000 de copii

FOTO: whitesession/Pixabay.com
FOTO: whitesession/Pixabay.com

O echipă de cercetători din Danemarca a realizat un amplu studiu cu privire la presupusele legături între vaccinarea împotriva rujeolei, oreionului sau rubeolei și dezvoltarea autismului.

La cercetare au participat 650.000 de copii născuți în perioada 1999 – 2010. Studiul întărește concluzia la care au ajuns și multe alte cercetări: Nu există nicio legătură între vaccinare și dezvoltarea autismului.

Datele cercetării au fost publicate în revista de specialitate „Annals of Internal Medicine”, de specialiști de la Institutul Statens Serum, din Copenhaga. Pe același subiect, cercetătorii danezi au publicat un articol în 2002, în revista „New England Journal of Medicine. Studiul de atunci s-a bazat pe datele a 537.303 copii danezi născuți între 1991 și 1998.

Chiar dacă și pentru acel studiu au fost luați în calcul foarte mulți copii, s-a decis refacerea cercetării pentru că în continuare există voci din mișcarea anti-vaccinare care susțin că există legături între vaccinuri și autism, e concluzia omului de știință Anders Hviid, unul dintre coordonatorii lucrării.

Hviid spune că noua cercetare demontează mai multe teorii ale anti-vacciniștilor. Una dintre ele se referă la faptul că la copii considerați „cu risc” de dezvoltare a autismului ar crește pericolul de diagnosticare cu această boală dacă sunt vaccinați.

Sunt în special vizați copiii care au o soră sau un frate diagnosticat cu autism. Datele cercetării arată că nu există o creștere a autismului în acest grup de copii sau apariția simptomelor în jurul perioadei de vaccinare.

„Nu am găsit dovezi care să susțină ipoteza unui risc accentuat de autism după vaccinarea ROR la copiii danezi, nici dovezi pentru teoria că vaccinarea ROR cauzează autism la copiii din familiile care prezintă factori de risc”, se arată în lucrarea științifică.

România se confruntă cu o epidemie de rujeolă. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a declarat că în opt județe din țară au fost confirmate 30 de cazuri de rujeolă în perioada 28 ianuarie – 1 februarie.

Conform datelor trimise de Institutul Național de Sănătate Publică, numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în țara noastră este de 15.733 din care 60 de decese.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.