O dată la câteva luni în mediul online se viralizează câte o știre despre așa-zișii uriași ale căror schelete gigantice au fost dezvelite de arheologi sau descoperite întâmplător de locuitorii din diferite sate din România. Mai toate imaginile arată cranii enorme sau oameni care par niște pitici pe lângă oasele colosale. Siteurile de conspirații sunt pline de astfel de știri și de poze, însă ele și-au făcut loc și în unele dintre publicațiile cu tradiție.
GreatNews a căutat traseul acestor imagini pe internet și a descoperit că cele mai multe dintre ele au fost create de artiști grafici care participau la un concurs de design.
Acum câțiva ani, site-ul de design worth1000.com (care și-a schimbat numele între timp și s-a transformat în blog.designcrowd.com) le-a cerut desenatorilor, artiștilor și designerilor din comunitatea online să trimită imagini create de ei în cadrul unui concurs numit „Anomalii arheologice”.
Unii dintre ei au trimis imagini cu schelete uriașe „descoperite” pe șantiere arheologice. Și, deoarece scopul concursului de grafică era ca artiștii să realizeze imagini cât mai credibile, care să nu prezinte urme de prelucrare, cu toții s-au străduit să obțină imagini cât mai realiste.
Concursul s-a încheiat, însă imaginile au rămas pe internet. Și au început să fie preluate de toate siteurile aflate în căutare de știri senzaționale, inclusiv de cele din România.
1. De exemplu, pentru această imagine se cunoaște exact autorul: Anakinnnn, un tânăr din SUA care face grafică, fotografii, reclame TV și prelucrări 3D.
2. Imaginea de mai jos a fost creată de Blackbook, în cadrul aceluiași concurs organizat de worth1000.com.
A fost folosită pe internet în special pentru a ilustra așa-zisă descoperire a unui schelet de uriaș în India. Iar apoi a ajuns și în România.
3. Această poză a fost utilizată în România pentru a ilustra uriașii „descoperiți” în localitatea Scăieni din județul Buzău.
Spre deosebire de celelalte imagini, această fotografie nu este una trucată sau prelucrată. Însă scheletul uriaș întins pe jos nu este unul adevărat, ci o sculptură modernă realizată de artistul italian Gino De Dominicis. Scheletul a fost expus în curtea Palatului Regal din Milano (Palazzo Reale di Milano) și a fost fotografiat din diferite unghiuri. Imaginile s-au răspândit pe internet și au ajuns, treptat, să fie folosite pentru a ilustra „descoperiri arheologice”.
4. Fotografia celor 4 bărbați care împing o roabă în care se află un craniu enorm legat cu sfoară este una dintre cele mai faimoase imagini cu uriași de pe internet. Însă și aceasta a fost creată de un artist grafic în cadrul concursului „Anomalii arheologice” organizat de woth1000.com.
Apoi, imaginea s-a răspândit pe internet, fiind promovată drept o descoperire care a avut loc în Insulele Pitcairn din Oceanul Pacific. În România, poza craniului uriaș a apărut în știri care susțineau că în Giurgiu, în Teleorman, în Munții Buzăului și la Argedava s-au descoperit schelete de uriași cuprinse între 2,5 și 5 metri înălțime.
Poza care a stat la baza prelucrării a fost într-adevăr realizată în Insulele Pitcairn, însă bărbații aveau în roabă un butoi, nu un craniu gigantic.
5. Se pare că una dintre primele apariții online a acestei imagini datează din anul 2011, când site-ul greatdreams.com susținea că în Grecia au fost descoperite niște schelete de giganți care ar dovedi astfel că uriașii despre care se vorbește în Biblie au existat cu adevărat.
De-a lungul timpului, poza a ajuns pe zeci, dacă nu sute de site-uri din întreaga lume, de la cele de limbă engleză la cele rusești, maghiare sau chineze.
De ce această fascinație pentru uriași?
Giganții apar în legende din foarte multe culturi, iar în multe dintre mitologii, ei sunt un fel de creaturi primordiale asociate cu haosul și cu natura sălbatică. Uriașii apar în Biblie, în tradiția islamică, dar și în mitologiile greacă, hindusă, nordică sau a indienilor americani. Sunt menționați în Biblie, în Vechiul Testament, cel mai faimos fiind Goliat.
GreatNews a discutat despre fascinația pentru acești uriași, care îi face pe mulți internauți să redistribuie aceste știri false, cu arheologul și specialistul în antropologie Carol Căpiță, lector la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.
„Știrile despre uriași nu sunt atât de noi. În tradiția populară din unele zone, din Argeș până în Moldova, unele ruine sunt denumite „cetatea jidovilor” (de unde și toponimul Jidova), dar nu sunt considerate a fi legate de comunitățile de rit mozaic, așa cum ar părea, ci de o tradiție legată de uriași care au construit cetățile respective. De-a lungul
timpului, aceste știri au fost prezente în presa românească interbelică, dar au dispărut subit în timpul regimului comunist. În treacăt fie spus, toată Europa este plină de astfel de tradiții, iar dimensiunile supraumane sunt frecvent asociate cu opusul lor, piticii, și cu o serie de alte ființe fantastice”, explică antropologul.
Specialistul are și câteva explicații pentru succesul lor în mediul online: „Pe de o parte, media digitale sunt percepute ca mai democratice și – pe cale de consecință – ca mai în măsură să „dea în vileag” o posibilă conspirație menită să ascundă „adevăruri” ce par să contrazică opinia academică, la rândul ei receptată ca oficioasă. Regăsim aici, cred, ceva din neîncrederea concetățenilor noștri față de media oficiale născută în anii comunismului. În al doilea rând, spectaculosul circulă mai repede și mai mult decât normalitatea. Aceasta din urmă nu crează o știre, căci normalul este cotidian, anost și anodin”.
„Dar există, cred, și o altă motivație. Oamenii au frică de necunoscut și simt nevoia să „umple” zonele obscure cu ceva ce este încadrabil în experiența personală. Acest „horror vacui” nu este prezent numai în artă; până la urmă, frica față de întuneric nu este dată de absența luminii, ci de faptul că nu știm ce se poate ascunde acolo. Uriașii sunt o formă de a umple un gol. Reprezintă, până la urmă, o formă de a umple o zonă necunoscută și de a da sens lucrurilor ce nu par a fi explicabile cu ajutorul rațiunii cotidiene. Un exemplu la fel de grăitor este cel legat de paleoastronautică și de piramide. Este destul de greu să explici faptul că „nu știm…” este de completat, în știință, cu „…încă”. Pentru noi, time is money și ne vine greu să credem că societăți întregi s-au mobilizat pe perioade lungi de timp pentru lucruri care azi par triviale (cum ar fi mormintele conducătorilor), deși Palatul Parlamentului ar fi trebuit să ne învețe ceva”, continuă el.
Carol Căpiță consideră că există și o legătură între credința în aceste „descoperiri excepționale” făcute în România și înclinația naționalistă a unei părți din societatea românească: „”La trecutu-ți mare, mare viitor”. Așa este, cu prezentul avem probleme. Este un mecansim de compensație. Dacă stăm să ne gândim, faptul că nu reprezentăm decât o mică rotiță din angrenaje politice, economice, culturale globale poate crea angoase și frustrări. Excepționalitatea nu este, iarăși, o trăsătură doar românească. Multe culturi au acest complex al „destinului manifest” (exemplul clasic este cel american). Dar, cred că la noi este vorba de un mecanism de automulțumire și de consolare – nu facem noi multe, dar suntem ceva special. Nu ne realizăm potențialul fiindcă cei opuși nouă (din ce motive rar se explică) au realizat un complot mondial împotriva noastră. Tema complotului universal și extern este veche la noi – este mai simplu să arunci vina asupra altora decât să-ți faci autocritica”.
Arheologul are și câteva sfaturi pentru internauții care pot cădea în capcana știrilor false legate de descoperiri: „În primul rând, să verifice din mai multe surse. Dacă sursele sunt de același tip și au o origine comună, există o problemă. În al doilea rând, să fie atenți la calificarea celui/celor care fac afirmația. În al treilea rând, să verifice în ce măsură sunt prezentate doar rezultate, sau sursa indică și metodologia folosită. Rezultate valide științific se obțin cu utilizarea unei metodologii solide și transparentă. Trebuie spus foarte clar că nu oricine are voie să facă cercetări arheologice. O groapă în fundul curții sau pe marginea drumului nu înseamnă arheologie; poate să însemne, mai degrabă, încălcarea legislației (una foarte strictă)”.
„În plus, trebuie să țină cont de faptul că arheologia este o profesiunea grea, plină de renunțări și sacrificii. Caracterul spectaculos al unor descoperiri maschează anii îndelungați de cercetări care nu sunt spectaculoase. Cărți introductive solide despre arheologie sunt disponibile, dar și pagini web ale marilor universități”, mai arată el.
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.