USR și PLUS au înregistrat, oficial, alianța politică la Tribunal

FOTO: Facebook/ Dan Barna
FOTO: Facebook/ Dan Barna

USR PLUS este numele alianței dintre cele două partide înregistrat oficial. Tribunalul București a admis cererea celor două partide, potrivit unui comunicat de presă transmis de USR.

„Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial, miercuri, 24 iunie 2020. Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a admis miercuri cererea de înregistrare a alianţei politice dintre Uniunea Salvaţi România şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, sub numele complet «Alianţa USR PLUS». Noua formaţiune a fost înscrisă în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Au existat două cereri de intervenţie în proces, care au fost respinse”, transmite USR.

Liderii partidelor USR și PLUS poartă discuții pentru o fuziune care ar putea avea loc înainte de alegerile locale. Fuziunea ar putea fi anunțată în două congrese separate ale celor două partide, la finalul lunii iulie sau cel târziu în luna august.

În ceea ce privește numele viitorului partid, acesta ar putea păstra denumire alianței USR PLUS. Sunt și membri ai USR care ar prefera o absorbție a partidului condus de Dacian Cioloș și să se păstreze numele simplu.

Despre o fuziune între cele două formațiuni politice se discută de la începutul anului. La începutul lunii februarie, cele două partide au decis să demareze negocieri pentru fuziune, însă fără să stabilească o dată certă a finalizării acestui proces.

„Sunt trei variante: fuziune înainte de alegerile locale, între locale și parlamentare, sau după alegeri. Eu cred că fuziunea ar fi bună acum înainte de alegeri pentru a da încredere și un anumit mesaj electoratului”, a declarat liderul USR, Dan Barna, la jumătatea lunii mai.

„Comitetul Politic al USR mandatează Biroul Național în cadrul BN-urilor reunite ale USR-PLUS procedurile de negociere pentru fuziune. În exercitarea prezentului mandat, BN al USR se va asigura de păstrarea identității (brand) al USR, precum și al cadrului statutar al USR.

Conform statutului USR, decizia de fuziune va fi supusă aprobării în cadrul Congresului ce va avea loc după alegerile parlamentare. Până la realizarea fuziunii, colaborarea continuă să se desfășoare în baza protocolului Alianței USR-PLUS, aprobat de cele două partide”, se spune în decizia adoptată la începutul lunii februarie, în USR.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.