USR și-a dat foc la valiză! Simpatizanții, revoltați de noua lege

Foto: Pixabay

O lege inițiată de parlamentarul USR Lavina-Corina Cosma Abu-Amra, deputat de Mureș, a stârnit mari dispute în cadrul USR, partid în care își puneau mari speranțe cei care doresc o liberalizare a drogurilor ușoare.

În schimb, inițiativa legislativă a USR, crește și mai mult pedepsele.

Aflat în plină criză de imagine, Uniunea Salvați România încearcă să dreagă busuiocul și susține că proiectul, adoptat cu unanimitate de voturi în Parlament, este destinat prevenirii și combaterii fenomenului etnobotanicelor.

„Un pas important a fost făcut azi în lupta cu etnobotanicele, prin incriminarea lor. Ele se numesc substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Avem o mare problemă în școala românească. Copiii noștri consumă aceste substanțe care le “prăjesc” creierul, ratându-și astfel viitorul. Mai avem nevoie, însă, de un program real de prevenție, de conștientizare asupra efectelor nocive ale acestor substanțe psihoactive. De asemenea, avem nevoie să-i recuperăm pe acești tineri, prin construirea unui sistem de reabilitare, astfel încât să nu rămână fără sprijin și marginalizați”, declară deputatul USR Lavinia Cosma.

Înjurată din toate părțile, în special de propriul electorat, Lavinia Cosma a făcut câteva ”clarificări importante” pe Facebook:

Este adevărat că textul face referire la „procurare, cumpărare, deținere”, dar, în contextul articolului, aceste activități sunt privite exclusiv ca „operațiuni privind circulația drogurilor”. Deci, articolul vizează exclusiv TRAFICUL de droguri, nu consumul, care este reglementat la art. 4 (nemodificat prin inițiativă).

În elaborarea acestei inițiative, am format grupuri de lucru: instituții responsabile (DIICOT, Crimă organizată, Agenția Națională Antidrog), ONG-URI care derulează programe de reabilitare, medici, juriști.

Legea USR mărește pedepsele pentru infracțiuni legate de traficul și deținerea de droguri:

– cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, cumpărarea, deținerea de droguri de risc (ex. canabis) pentru trafic erau pedepsite în 2-7 ani închisoare, de acum va fi 3-10 ani închisoare;
– cultivarea, oferirea, vânzarea, transportul, cumpărarea, deținerea de droguri de mare risc (ex. cocaină, ecstasy) pentru trafic erau pedepsite în 5-12 ani închisoare, de acum va fi 5-15 ani închisoare;
– importul și exportul de droguri de risc erau pedepsite cu 3-10 închisoare, de acum vor fi pedepsite cu 5-15 ani închisoare;
– importul și exportul de droguri de risc erau pedepsite cu 7-15 închisoare, de acum vor fi pedepsite cu 10-20 ani închisoare;
– orice operațiuni (cultivare, amestecare, oferire, cumpărare, vânzare, transport) știind că e vorba de etnobotanice erau pedepsite în 6 luni-3 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 2-7 ani închisoare;
– orice operațiuni trebuind să știi că e vorba de etnobotanice erau pedepsite în 3 luni-2 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare;
– publicitatea pentru etnobotanice era sancționată cu închisoare 1 lună-1 an sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare.

Pentru cei care cultivă, cumpără sau dețin droguri de risc pentru consum propriu, a rămas sancțiunea actuală de 3 luni-2 ani închisoare sau amendă; pentru droguri de mare risc a rămas pedeapsa actuală de închisoare 6 luni-3 ani.