AcasăAlegerile editorilorUngurii au făcut cel mai frumos spectacol vizual pe fațada Casei Poporului

Ungurii au făcut cel mai frumos spectacol vizual pe fațada Casei Poporului

-

Limelight, o echipă de artiști din Ungaria, a câștigat a treia ediție a festivalului iMapp București.

Maghiarii au fost desemnați învingători atât de juriu, cât și de public. Limelight este formată din mai mulți artiști din domeniul 3D mapping. Spectacolul proiectat pe fațada Palatului Parlamentului sâmbătă seară s-a numit ”Interconnection”.

Festivalul iMapp București, unul dintre cele mai importante din lume, a adunat câteva mii de spectatori în Piața Constituției.

Au fost folosite 104 proiectoare, care au acoperit cei 20.000 de metri pătrați ai suprafeței de proiecție. Fațada Palatului Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă din Europa, a fost scena unui spectacol vizual de înaltă clasă.

La concurs au participat echipe din Muntenegru, Spania, Turcia, România, Ungaria și Rusia, iar juriul a fost unul internațional, fiind compus din directorii unor festivale similare din Cehia, Elveția, Belgia, Finlanda și Germania.

Proiecțiile au durat fiecare câte patru minute și 30 de secunde și au folosit o rezoluție 8K.

iMapp București este nominalizat în acest an la cele mai importante premii dedicate audio-vizualului, AV Awards din Londra, fiind finalist la categoria ”Live Event of the Year”. Câștigătorii vor fi desemnați în 30 septembrie.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...