AcasăCulturaUnde va fi depus Nicu Covaci pentru ca fanii să își poată...

Unde va fi depus Nicu Covaci pentru ca fanii să își poată lua rămas bun de la fondatorul Phoenix

-

Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, ce a încetat din viață vineri, va fi depus la Filarmonica Banatul Timișoara pentru ca fanii să îi poată aduce un ultim omagiu.

Colegii săi de trupă au anunțat că Nicolae Covaci va fi depus în Sala Capitol de la filarmonica aflată în municipiul Timișoara, pe Bulevardul Constantin Diaconovici Loga, nr. 2.

Cei care doresc să își ia rămas bun de la artist o pot face marți, 6 august, între orele 11.00 și 20.00, precum și miercuri, 7 august, între orele 9.00-17.00.

Accesul în Filarmonică se va face pe intrarea principală și se va urmări fluxul indicat în interior, pentru a evita blocajele, a mai transmis Phoenix Transsylvania.

Nicu Covaci s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, după ce în ultimele luni s-a luptat cu o formă agresivă de cancer. În luna martie a acestui an el a fost operat pe creier de medicii de la Spitalul Județean din Timișoara. La acea dată, chirurgii i-au extirpat o tumoare, iar analizele ulterioare au indicat că tumoarea era malignă și că artistul suferea de cancer.

În urmă cu 4 zile, colegii săi de trupă au anunțat că tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor. Conform dorinței personale, Nicu Covaci urmează să fie incinerat, iar ceremonia va fi privată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...