Unde poate fi urmărită, în timp real, prezența la vot

Foto: GreatNews

Astăzi, duminică, 9 iunie, românii își aleg reprezentanții la nivel local pentru următorii patru ani. De asemenea, românii decid și europarlamentarii. Aceste alegeri vor fi într-un singur tur. Alegerile se vor desfășura până la ora 22:00, iar în anumite condiții, acolo unde sunt cozi, se poate vota până la miezul nopții.

La ora 9:00, un număr de 865.570 de români au votat, ceea ce înseamnă 4,78% din numărul votanți înscriși pe liste.

Prezența la vot, pentru fiecare județ, poate fi urmărită, în timp real, aici.

Poliţia a primit, în ultimele 24 de ore, 665 de sesizări de incidente electorale. 14 sunt verificate. Nu au fost cazuri de incidente care să vizeze securitatea sediilor secţiilor de votare, a declarat duminică dimineaţa purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100.000 lei, şi 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea a 107 posibile infracţiuni Potrivit oficialului MAI, procesul de vot a început în condiţii normale în întreaga ţară.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version