AcasăSocialEducaţieUna dintre marile universități din România trece la cursuri online ca să...

Una dintre marile universități din România trece la cursuri online ca să facă economii la energie

-

Universitatea din Craiova va trece la cursuri online de la sfârșitul lunii noiembrie până la jumătatea lunii martie. Instituția vrea să valorifice infrastructura creată pentru cursuri online în pandemie, dar să facă și economii la energie, relatează G4media.

Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023. Doar examenele se vor ţine faţă în faţă.

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, a declarat pentru Agerpres Nicolae Dumitru, prorectorul Universităţii din Craiova.

„În aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare online, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut”, a mai spus prorectorul.

El a menționat că și economiile pe care universitatea le va face la facturile pentru energie reprezintă un motiv pentru care facultăţile au dorit să treacă la cursuri online în această perioadă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...