Un turist a sărit într-un canal din Veneția de pe o clădire cu 3 etaje. I-ar trebui „un certificat de prostie”

veneția
Foto: Captură Luigi Brugnaro/Twitter (CNN)

Autoritățile din Veneția au anunțat că îl caută pe turistul care a sărit într-un canal de pe acoperișul unei clădiri cu 3 etaje din oraș, relatează CNN.

Primarul Veneției Luigi Brugnaro a scris pe Twitter că tânărul ar trebui să primească „un certificat de prostie” și „o mamă de bătaie” pentru gestul său, care s-a viralizat pe rețelele de socializare.

Primarul a mai scris că bărbatul și complicele său, care a filmat întreaga scenă, vor fi arestați. În videoclip se vede că un tânăr în boxeri sare de pe acoperișul unei clădiri și cade în apă pe burtă.

Brugnaro a scris pe Twitter și că a trimis poliția la clădirea respectivă pentru a afla cum a reușit bărbatul să intre într-o reședință privată.

„Și-a riscat viața când a sărit, dar este și un delincvent. Ei nu înțeleg pericolul pe care îl generează în oraș. Dacă ar fi trecut o barcă pe canal?”, a scris primarul.

Brugnaro i-a rugat pe cei care au văzut clipul să identifice persoana respectivă, despre care a spus că este un „turist”.

Nu este pentru prima dată când turiștii se comportă urât în Veneția. Anul trecut, peste 40 de turiști au fost arestați deoarece au înotat în canelele orașului, unii dintre ei dezbrăcați. Un turist a fost arestat deoarece a făcut surf pe Marele Canal.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.