Un tătic foarte ocupat a găsit cea mai bună soluție pentru a fi aproape de copii

Tatăl aduce la viață desenele copiilor săi Foto: Instagram


Pentru că este plecat foarte mult timp de acasă, un tătic a găsit cea mai bună soluție pentru a păstra o legătură extraordinară cu copiii săi.

Fred Giovannitti obișnuiește să plece foarte mult în străinătate cu afaceri, iar pe drum vrea să rămână conectat cu cei trei copii ai săi, Freddie, de 9 ani, Sofia, în vârstă de 8 ani și Jaxton în vârstă de 5 ani. Acesta le ia desenele pe care ei le fac în timpul liber și le dă viață cu ajutorul culorilor.

De patru ani, Giovannitti a creat un adevărat obicei și un val de simpatie din partea tuturor părinților care nu au posibilitatea să stea foarte mult lângă copiii lor și recurg la astfel de mici secrete pentru a-i face pe cei mici fericiți. În plus, și cei mici par că sunt la fel de talentați precum tatăl lor și sunt foarte atenți la detalii.

Copiii sunt mereu foarte nerăbdători ca să vadă cum tatăl lor a adus la viață micile personaje. Atunci când nu călătorește pentru diverse proiecte, printre care tatuaje foarte elaborate, bărbatul creează echipamente industriale proiectate să ajute la protejarea ecosistemelor marine, așa că fiecare moment lângă cei dragi este o binecuvântare, la fel ca relația pe care o dezvoltă din punct de vedere creativ cu cei trei copii.

Pe pagina sa de Instagram, tăticul postează fotografii cu desenele pe care le realizează cu ajutorul copiilor săi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.