Un tânăr a amenințat cu bomba, din Canada, un liceu din Caraș Severin. A fost prins după două luni

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Un tânăr care a amenințat cu o bombă un liceu din Bocșa, județul Caraș-Severin, a fost prins după aproape două luni. Anchetatorii au rămas surprinși când au aflat motivul pentru care acesta a recurs la acest gest.

Apelul telefonic de amenințare a fost făcut pe 18 octombrie, la secretariatul liceului din Bocșa. În total, au fost făcute patru apeluri telefonice anonoime prin care erau aduse amenințările cu explozia unei bombe. Ulterior, acestea nu s-au dovedit.

Ieri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au anunțat că au reușit să îl identifice pe apelant. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Ocna de Fier.

Însă, suprinzător, acesta a făcut apelurile din Canada. Potrivit polițiștilor, în timp ce se afla în această țară, în stare de ebrietate, neavând bani să își cumpere bilet de avion de întoarcere, prin intermediul unei aplicații telefonice, a inițiat 4 apeluri de amenințare, alegând întâmplător liceul din Bocșa. Scopul lui ar fi fost de a fi adus gratuit în țară de autorități. Ulterior, tânărul de 19 ani s-a întors în localitatea de domiciliul, iar polițiștii l-au ridicat de acasă.

Imediat după ce a primit apelul, conducerea școlii a decis să evacueze întreaga clădire și să-i trimită acasă pe elevi. Poliția Caraș Severin a fost anunțată de directorul liceului din Bocșa. După ce au fost verificate toate sălile de curs, sala de sport și anexele, nu s-a găsit nimic suspect.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.