Istoricul german Konrad Gündisch a căutat în Germania rude ale lui Julius Marton, bărbatul care era condamnat politic de către comuniști și se afla la muncă forțată la Cazinoul din Constanța, în 1952. O scrisoare pe care a lăsat-o într-un zid a fost descoperită de muncitorii care lucrează acum la restaurarea celebrei clădiri de la malul Mării Negre.
Konrad Gündisch l-a găsit pe Jean-Paul Marton, un strănepot și interviul cu acesta l-a publicat în Heltauer NAchrichtemblatt, potrivit Presshub.ro.
Familia Marton a fost profund emoționată de această descoperire. „Tatăl meu, Paul Marton, în vârstă de 88 de ani, a fost destul de emoționat și surprins când m-a sunat. A fost foarte emoționat, poate și conștient că este ultimul dintre mulții copii și nepoți ai lui Julius Marton.
A fost o mare surpriză, diverse persoane l-au sunat și au vrut să vorbească cu el – „e un mare eveniment”, a spus el. Pentru el este probabil un semn de viață tardiv din partea unei rude speciale: Julius a fost fratele mai mare cu nouă ani al tatălui său, Peter. Cei doi se revăzuseră probabil în Germania după război și lucrau împreună ca zidari. Peter l-a însoțit pe fratele său Julius până la granița cu România.
Ceilalți Marton, sora mea și verii mei, au fost și ei impresionați că un strămoș direct ne-a lăsat să privim atât de adânc în trecutul familiei noastre, al orașului nostru natal și al țării noastre cu această scurtă și în același timp frumoasă mărturie a vremurilor noastre” a spus Jan-Paul Marton.
Jan-Paul avea doar șase ani când străbunicul său a murit, însă amintirea lui a rămas intactă. Acesta a povestit despre o amintire în care mergea împreună cu tatăl său să culeagă ciuperci, iar la întoarcere prin „scările vacilor” îl vizita pe unchiul Julius în Lehmgasse/strada Stupilor și întotdeauna primea o băutură răcoritoare de la soția sa Hermine (mătușa Mine). Julius era un bărbat înalt, subțire, cu ochi albaștri vioi și probabil blond în tinerețe, așa cum se putea vedea încă în părul cărunt, a povestit strănepotul său.
„De asemenea, mergeam în fiecare an, în lunea Paștelui, la cele două fiice ale mătușii Mina și ale unchiului Julius, care încă mai locuiau la fermă, pentru o „stropire” ( obiceiul stropitului cu parfum n.r.) și mă întrebam de ce era acasă și nu era și el la „stropire”, ca aproape toți sașii de sex masculin din Heltau (Cisnădie), așa era tradiția.
Azi știu că era deja marcat de boală. Chiar și după moartea lui, am continuat să spunem: „Acum mergem la Julius-Onkel pentru o stropire”. Despre politică și despre perioada petrecută în închisoare nu se vorbea în aceste ocazii” a povestit Jan-Paul.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
