Un șofer s-a dus la RAR cu o roată legată cu funie

FOTO: RAR/Facebook
FOTO: RAR/Facebook

Un șofer s-a dus la RAR să-și recupereze talonul reținut pentru că nu avea ITP-ul cu mari defecțiuni. Potrivit inspectorilor clujeni, acesta încercase să rezolve o problemă de la o roată legând o funie.

„E păcat să pui şurub acolo unde poţi lega cu sârmă”, spune o glumă celebră printre şoferi. Sârmă sau funie, am putea completa noi, după ce am văzut autovehiculul care s-a prezentat la RAR Cluj pentru redobândirea talonului reţinut în trafic, culmea, pentru lipsa ITP. 

Din păcate, această glumă a fost luată în serios de un bărbat care a legat cu câţiva metri de funie componente ale sistemelor vitale ale vehiculului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Registrul Auto Român Oficial

Potrivit inspectorilor RAR, șoferul mai avea și alte neconformități la mașină: nefuncționarea farurilor și luminilor pentru frânare, bara față compusă din bucăți prinse cu sârmă, joc în articulații și suspensii, anvelope de alte dimensiuni.