Un șofer român a sărit din mers din mașină ca să scape de Poliția din Ungaria | VIDEO

polița român sărit din mașină ungaria

Foto: police.hu

Un șofer român care transporta ilegal 12 migranți în Ungaria a fost protagonistul unei scene desprinse parcă dintr-un film de acțiune, a anunțat Poliția din această țară într-un comunicat de presă.

Incidentul s-a petrecut la data de 13 august, lângă Szeged, deci aproape de granița cu România. În momentul în care și-a dat seama că Poliția este pe urmele sale, șoferul a sărit din mers din mașină și a luat-o la fugă pe câmp.

Mai exact, șoferul autoturismului Audi a încetinit după ce a ieșit dintr-un sens giratoriu, apoi a deschis portiera din stânga, a sărit din mașină și a fugit pe câmp.

Cei 12 migranți din Siria au fost abandonați pur și simplu, mașina continuând să se deplaseze fără șofer. Ei au reușit să oprească mașina înainte să se producă un accident.

Poliția l-a prins însă rapid pe traficant. Șoferul, un tânăr de 26 de ani din România, a fost dus la spital pentru a-i fi tratate rănile suferite. El a fost audiat și reținut, fiind acum urmărit penal pentru trafic de persoane.

Cele 12 persoane au declarat că sunt cetățeni sirieni, însă nu aveau acte și nu au putut dovedi șederea legală în Ungaria, mai transmite Poliția.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version