Un șofer a întors mașina pe autostradă și a mers pe contrasens. Polițiștii l-au identificat și l-au sancționat

Un șofer a fost aproape să provoace o tragedie pe Autostrada A1 (Sibiu – Sebeș, Alba). Bărbatul a întors mașina și a condus mai mulți kilometri pe contrasens.

Manevra a fost făcut la capătul unei bretele de intrare pe autostradă.

„Nu știu ce măsuri s-ar putea lua, dar asemenea persoane nu merită să aibă permis.

Pentru a pune în pericol siguranța celorlalți, a întors pe autostradă și a mers pe contrasens pe banda 2”, a transmis unul dintre șoferii care au surprins mașina respectivă în trafic.

Polițiștii de la IPJ Alba s-au autosesizat după ce au văzut imaginile și la scurt timp l-au și identificat pe șoferul din Alba.

„Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat de 59 de ani, din localitatea Jidvei, județul Alba. Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.305 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2023”, au transmis oamenii legii.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version