Un șampon popular pentru bebeluși ar fi fost contaminat cu azbest

FOTO: jackmac34/Pixabay.com
FOTO: jackmac34/Pixabay.comv

Autoritățile din India au anunțat că au găsit ingrediente dăunătoare în mostre prelevate din două loturi de șampon Johnson & Johnson pentru bebeluși. Ar fi vorba despre formaldehidă şi azbest, ambele considerate cancerigene, potrivit Digi24.ro și Reuters.

Rezultatele acestor teste făcute în India au fost respinse de producătorul american. Mai mult, compania Johnson & Johnson a anunțat de curând că la sfârșitul lunii februarie a reluat producția de pudră de talc, după ce testele făcute de autorități au constatat că nu conține azbest.

Produsul pe bază de pudră de talc este sursa unui proces lung în urma căruia compania a fost obligată să plătească daune în valoare de 4,69 miliarde de dolari. Însă compania a făcut contestații în toate procesele.

Cel mai recent proces a fost câștigat de o americancă. Jurații unei instanțe din California au decis că trebuie să primească o despăgubire în valoare de 29 de milioane de dolari.

Pe nume Terry Leavitt, femeia a declarat în fața instanței că a folosit în mod regulat pudra de talc Johnson’s Baby Powder și Shower to Shower, în anii `60 – `70. În 2017 a fost diagnosticată cu mezoteliom malign, o formă rară de cancer și s-a ajuns la concluzia că ar avea legătură cu pudra de talc produsă în perioada respectivă.

De asemenea, jurații au decis că produsele pe bază de talc folosite de femeie aveau „defecte din fabricație”, iar compania nu i-a avertizat pe clienți în legătură cu acest lucru.

În total, potrivit The Guardian, ar fi 11 procese legate de pudra de talc.

Reuters a publicat în luna decembrie 2018 un raport care ar arăta că Johnson&Johnson știa că talcul, atât în formă solidă, cât și pudră, conține uneori cantități mici de azbest.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.