AcasăAlegerile editorilorUn regizor român, președintele juriului la Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste

Un regizor român, președintele juriului la Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste

-

Regizorul Radu Mihăileanu va prezida juriul internațional al Festivalului Internațional al Filmului de Dragoste de la Mons, între 10 și 17 februarie 2017.

Cineastul român, distins cu numeroase premii pentru filmele sale – Trahir (1993), Trenul vieții (1998) Va, vis et deviens (2005), Concertul (2009) și La source des femmes (2011) -, a mai fost parte din juriu la mai multe festivale.

Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste de la Mons, în Belgia, a avut prima ediție în 1985.

La festivalul din acest an vor participa și românii Teodor Lucian Rus, actor principal, ce va prezenta filmul Inimi cicatrizate, a Ștefaniei Maftei, co-regizoare, membră a juriului tânăr, si a lui Horea Lapteș, director de imagine, care va fi membru al juriului Confederației internaționale a cinematografelor de artă și de experimentare (CICAE).

Filmele românești ”Sieranevada” (Cristi Puiu) și ”Inimi cicatrizate” (Radu Jude) vor fi proiectate în secțiunea ”Cinematografia din lumea întreagă”, în timp ce la categoria scurtmetraje sunt prezenți Emanuel Pârvu și Sebastian Mihăilescu.

Președintele juriului, Radu Mihăileanu (58 de ani), a câștigat Premiul Cesar, în 2006, pentru cel mai bun scenariu original.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...