Un puști de 15 ani s-a răsturnat cu o mașină pe „Șoseaua morții”. O adolescentă și-a pierdut viața

FOTO: ISU Ialomița
FOTO: ISU Ialomița

O adolescentă în vârstă de 15 ani și-a pierdut viața, vineri dimineață, după ce autoturismul în care se afla, condus de un tânăr de aceeași vârstă, s-a răsturnat pe E85, în județul Buzău. Mașina pe care o conducea adolescentul era furată de la părinți.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, din primele date de la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Focşani către Râmnicu Sărat, un tânăr în vârstă de 15 ani, din Vrancea, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. 

Șoseaua E85 (DN2) este șoseaua pe care au loc cele mai multe accidente. În ultimii cinci ani, pe acest drum s-au înregistrat în jur de 2.500 de accidente rutiere. Pe următorul loc este Drumul Național 1. Cumulat, potrivit Libertatea.ro, pe DN1 și DN2, în deceniul 2010 – 2020, au avut loc 11.168 de accidente.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.